David Ankeye (23 de ani), fostul atacant împrumutat de Genoa la Rapid în a doua jumătate a sezonului trecut, a semnat cu Virtus Entella, formație aflată în Serie B. Nigerianul nu s-a adaptat în Giulești și nu a fost păstrat de formația antrenată de Costel Gâlcă (53 de ani).
Patrick Vieira a decis să nu se bazeze pe serviciile atacantului nici în acest sezon, iar acesta va evolua la Entella sub formă de împrumut.
David Ankeye, împrumutat de Genoa la Virtus Entella, în Serie B
Ankeye a jucat 9 meciuri la Rapid în sezonul trecut, perioadă în care n-a marcat niciun gol și n-a oferit vreo pasă decisivă. A revenit la Genoa, însă n-a fost păstrat nici în Serie A.
Entella este o echipă nou-promovată în Serie B. A terminat pe primul loc în Serie C, iar obiectivul formației va fi evitarea retrogradării.
Ankeye va juca cel puțin până în vara lui 2026 la Entella, iar ulterior va intra în ultimul an de contract cu Genoa.
David Ankeye e cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 850.000 de euro. Atacantul a pierdut 450.000 de euro din valoarea pe care o avea în 2023.
Hammarby, Sidos, Jimmy, Hamam-Sousse, Sheriff Tiraspol, Genoa și Rapid sunt cluburile pentru care a evoluat David Ankeye de-a lungul carierei.
A jucat ultimul meci oficial pe 19 mai, atunci când Rapid a pierdut pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 1-4.
Ankeye e departe rău de tot de ceea ce ar trebui să arate! A marcat foarte multe goluri la Sheriff Tiraspol. Poate să scrie și Maradona pe tine, dacă nu joci de doi ani de zile...
- Daniel Pancu, în februarie, despre Ankeye
{{text}}