Novak Djokovic (38 de ani, 7 ATP) s-a calificat în semifinalele US Open, după ce l-a învins în patru seturi pe favoritul gazdelor, Taylor Fritz (27 de ani, 4 ATP), scor 6-3, 7-5, 3-6, 6-4. Meciul a fost spectaculos, dar experiența și rutina sârbului au făcut diferența, aducându-i victoria după aproape trei ore și jumătate de joc.
Meciul a început excelent pentru Djokovic, care a reușit break-ul chiar în primul game pe serviciul lui Fritz.
Acest avantaj i-a fost suficient pentru a prelua controlul primului set și a-l câștiga fără mari emoții, cu 6-3.
VIDEO. Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele de la US Open! Dans de bucurie la final
Setul secund a adus mai mult suspans. Djokovic a fost din nou primul care a reușit break-ul, în al șaptelea game, pentru 4-3. Fritz a demonstrat însă caracter și, când Nole servea pentru set, a făcut re-break-ul, egalând la 5-5.
Totuși, imediat după aceea, „Jokerul” a obținut un nou break pentru 6-5, iar apoi, pe propriul serviciu, a închis setul cu 7-5.
Fritz a refuzat să cedeze și, în setul al treilea, a jucat cel mai bun tenis al său. A reușit un break în al patrulea game, pentru 3-1, iar apoi nu a mai lăsat inițiativa, câștigând setul cu 6-3 și readucând suspansul în meci.
Setul al patrulea a fost o adevărată bătălie, în care ambii jucători și-au câștigat serviciul până la 5-4 pentru Djokovic.
Atunci, Fritz a servit pentru a rămâne în meci și, deși a salvat două mingi de meci, a cedat în cele din urmă, comițând o dublă greșeală care i-a oferit adversarului game-ul, setul și victoria.
La final, Nole a început să danseze pe teren pentru a sărbători ziua de naștere a fiicei lui, Tara.
Dansul de la final... o să îmi dea o notă mâine. Acasă, facem o coregrafie uşor diferită. Sper să o facă să zâmbească dansul meu, mâine dimineaţă, când se trezeşte
- Novak Djokovic, după momentul inedit de la final
La 38 de ani şi 94 de zile, sârbul a devenit cel mai în vârstă jucător din era open care bifează toate cele 4 semifinale ale turneelor majore într-un sezon.
Cu această victorie, Djokovic și-a asigurat o confruntare cu Carlos Alcaraz în semifinale, potrivit sportal.bg. Spaniolul l-a eliminat în sferturi pe Lehecka și continuă un parcurs impecabil la acest turneu, fără să fi pierdut vreun set.
{{text}}