Fotbal   •   Liga 1   •   SANCȚIUNE

Suspendat două etape fără să vadă cartonașul roșu » Ce s-a întâmplat la vestiare, după meciul de la Miercurea Ciuc

Imagine din Csikszereda - Universitatea Craiova // foto: Sport Pictures

Articol de Andrei Crăiţoiu, Alexandru Tomuțiu   —  miercuri, 03 septembrie 2025

Janos Ferenczi (34 de ani), fundașul stânga al celor de la Csikszereda, a primit o suspendare de două meciuri și o amendă pentru evenimentele petrecute la finalul meciului cu Universitatea Craiova, scor 1-2, din runda cu numărul 6 din Superliga.

Comisia de Disciplină și Etică a FRF s-a întrunit miercuri, 3 septembrie, și printre deciziile luate se numără și sancționarea lui Janos Ferenczi cu două etape și o amendă în valoare de 4.500 de lei.

Janos Ferenczi sancționat pentru comportament jignitor la adresa arbitrajului după Csikszereda - Universitatea Craiova

Janos Ferenczi, în duel cu Lyes Houri

Sursele GSP.ro dezvăluie că fotbalistul nou-promovatei a fost sancționat pentru „comportarea jignitoare la adresa oficialilor jocului”. După meci, acesta ar fi vociferat la adresa arbitrilor, în zona vestiarelor.

„FK Csikszereda M. Ciuc vs. Universitatea Craiova - Incidente jucător Janos Ferenczi (FKCS) - În temeiul art. 65. a din RD, se sancționează jucătorul Janos Ferenczi (FKCS) cu suspendare pentru două meciuri și i se aplică o penalitate sportivă de 4.500 lei”, apare în comunicat.

Csikszereda a primit o amendă de 5000 de lei și din cauza faptului că la meciul cu Rapid, scor 0-2, în tribune s-au consumat băuturi alcoolice, lucru interzis prin lege, însă surprins de reporterii GSP.ro pe stadionul din Miercurea Ciuc.

Ferenczi a fost integralist în meciul respectiv. Maghiarul este fotbalistul ciucanilor din luna iulie. A sosit gratis din țara natală, de la Debrecen, singura echipă pentru care a mai jucat în cariera lui.


A bifat în acest sezon 7 meciuri în Superliga. Are o partidă și un gol în Cupa României. Este cotat la 250.000 de euro, conform transfermarkt.com. Acesta a jucat două meciuri în tricoul naționalei Ungariei.

După 7 meciuri, nou-promovata ocupă doar locul 15, penultimul din Superliga, cu două puncte. Csikszereda și Metaloglobus sunt singurele echipe care încă nu au câștigat în Superliga.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.