Sporturi   •   Noutati auto   •   GUVERN

Investițiile Dacia, în pericol? Șeful companiei pune presiune: „Nu putem continua proiectele actuale în asemenea climat”

Dacia Sandero, cea mai vândută mașină din Europa în luna iulie

Articol de Sergiu Alexandru   —  joi, 04 septembrie 2025

Mihai Bordeanu, directorul general al Dacia pentru Europa de Sud-Est și Country Head al grupului Renault în România, avertizează că menținerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) pentru companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de euro va afecta proiectele de investiții ale industriei auto din țară, notează profit.ro.

Dacia are în derulare mai multe proiecte de dezvoltare, iar unele dintre acestea ar putea fi puse în pericol de noile măsuri fiscale adoptate de Guvern, consideră Mihai Bordeanu, care, din poziția de președinte al Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), pune presiune pe Guvernul Bolojan.

„Înțelegem pe deplin dificultățile țării legate de deficitul bugetar crescut, dar nu putem pune recuperarea acestui deficit în sarcina companiilor care generează în România cifră de afaceri, care angajează direct zeci de mii de angajați și, împreună cu furnizorii și clienții, au dus România pe locul 6 din UE ca nivel de producție autovehicule”, a transmis Mihai Bordeanu, într-un comunicat al ACAROM.

Printre proiectele de investiții planificate de marca Dacia se numără producția a două noi modele la Mioveni în următorii ani, precum și o extindere a uzinelor.


Să nu uităm totodată că fără cele peste 14% contribuție la PIB, 35% pondere din exportul național, România ar avea astăzi o evoluție puternic negativă, fiind totodată afectați și cei peste 800.000 de angajați direcți și indirecți care sunt legați de sectorul auto

Ce îl deranjează în principal pe șeful Dacia

Am văzut pe parcursul unei săptămâni eliminarea și mai apoi reintroducerea IMCA și, în plus, a fost adăugată o nouă măsură fiscală - taxa pe afiliați. Acest lucru dovedește indecizia și mai ales impredictibilitatea mediului politico-economico-fiscal din România și va avea un impact extrem de negativ în procesul de business/investițional”, a mai transmis șeful Dacia, subliniind că deja s-au pierdut proiecte.

„Nu putem continua proiectele actuale într-un climat fiscal nepredictibil și necompetitiv. În ultima perioadă s-au pierdut deja multe proiecte în sectorul auto din România și, în ritmul actual de modificări fiscale nesustenabile, nu vom mai putea garanta continuarea celor actuale”, a declarat Mihai Bordeanu, președinte ACAROM.


În opinia ACAROM, păstrarea impozitului minim pe cifra de afaceri pentru companiile cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro lovește puternic în întreaga industrie auto și va reduce competitivitatea și posibilitatea de noi investiții.

Conform sursei citate, Dacia și Ford Otosan sunt două dintre cele mai mari companii din România, aflându-se în top 5 al exportatorilor și printre cei mai importanți angajatori din economie.

Fosta șefă de la Mercedes preia Dacia

Compania franceză Renault a anunțat luni numirea lui Katrin Adt (53 de ani), fostă vicepreședintă Mercedes-Benz, în funcția de director general al mărcii Dacia.

Decizia face parte din reorganizarea echipei de management, inițiată sub conducerea noului director de grup, Francois Provost, informează Reuters, citat de libertatea.ro. Katrin Adt îl va înlocui pe Denis Le Vot. Acesta, considerat unul dintre candidații favoriți la poziția de director executiv al Renault, va părăsi compania, a anunțat grupul.

  • Totodată, Renault l-a desemnat pe Fabrice Cambolive, actualul director al mărcii Renault, în noua funcție de director de creștere al grupului. În iulie, compania l-a numit pe Francois Provost în poziția de CEO, după plecarea neașteptată a fostului director Luca De Meo.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.