Fotbal   •   Fotbal feminin   •   Superliga

Surpriză după primele două etape din Superliga feminină

Vasas Femina – Politehnica Timișoara/ foto: FRF

Articol de Laura Șoica   —  joi, 04 septembrie 2025

Primele două etape din Superliga feminină s-au disputat deja, iar la finalul acestora s-a produs o mare surpriză. Poli Timișoara, echipă nou promovată, se află pe prima poziție în clasament.



Noul sezon din Superliga feminină și-a făcut debutul la finalul lunii august, iar până acum s-au jucat deja 2 etape.

Poli Timișoara, lider în clasament

Echipa promovată din Liga 2 în locul celor de la Hermannstadt a reușit o victorie și o remiză în primele 2 etape și se află pe primul loc în clasament.


Totuși, la egalitate de puncte se află Farul și Csikszereda, însă cu un golaveraj mai slab.


În etapa a doua, Poli Timișoara le-a învins pe fetele de la Vasas Odorhei cu scorul de 5-0, iar în prima etapă a remizat cu Olimpia Cluj, scor final 1-1.

Csikszereda a remizat în prima etapă cu Farul, scor 1-1, iar în următoarea s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Unirea Alba Iulia.

Meciul care a închis etapa secundă a fost Farul - Gloria Bistrița, încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea echipei din Constanța.


Singura echipă care a pierdut ambele partide a fost Vasas Odorhei și a ajuns la un golaveraj de -8, în prima etapă fiind învinsă de Unirea Alba Iulia cu scorul de 3-0.

U Cluj, formație care a făcut parte din play-off în sezonul precedent, se află acum pe locul 6, după ce a remizat în ambele meciuri disputate. Scorul final a fost 1-1 și în meciul cu Poli Timișoara și în cel cu Olimpia Gherla.

Pe locul 4 se află Unirea Alba Iulia, urmată de Gloria Bistrița cu 3 puncte, iar pe locul 7, cu doar un punct, este Olimpia Gherla.

Clasamentul actual în Superliga feminină

Clasamentul actual în Superliga feminină
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.