Există jucători care ar merita să fie expuși într-un muzeu, la Luvru sau la Prado, să fie incluși într-un altfel de „UNESCO”, drept patrimoniu mondial al fotbalului. Cafu (55 de ani) este unul dintre ei și, până să-și găsească vitrina, pe 15 septembrie va încânta inimi și ochi pe Estadio „Jose Alvalade” din Lisabona, acolo unde va avea loc „Legends Charity Game”.
Retras din carieră în 2008, Marcos Evangelista de Morais - pe numele întreg - este singurul fotbalist din lume care a participat la trei finale consecutive de Campionat Mondial (1994, 1998, 2002), câștigându-le pe prima și ultima.
Clasic și totuși un fundaș dreapta al viitorului, imagine a calmului și eleganței, zâmbind lumii de fiecare după ce se ridica și își așeza jambierele, Cafu a devenit cel mai selecționat jucător al Braziliei (142). La nivel de club, și-a lăsat amprenta la AS Roma și AC Milan, după ce, în adolescență, a fost respins de Corinthians, Palmeiras și Santos și Portuguesa la probele de selecție, spunându-i se că e „prea mic”. În cele din urmă, São Paulo FC i-a dat o șansă, iar restul e istorie.
Pe 15 septembrie, ora 22:00, GSP.ro va transmite în exclusivitate în România duelul unora dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile: Legends Charity Game își propune să adune donații de peste un milion de euro pentru victimele conflictelor desfășurate la nivel mondial;
Trei reporteri ai Gazetei, Daniel Grigore, Ionuț Iordache și George Nistor vor oferi de la Lisabona imagini, informații în timp real, reportaje și interviuri;
Cafu, născut în timpul Mondialului pentru fotbalul mare
Chestionat în urmă cu câțiva ani de ce a ales fotbalul, Cafu a oferit un răspuns care spune mai mult decât pare: „M-am născut în 1970.”. O explicație simplă, dar care concentrează întreaga esență a destinului său.
Pentru un european, afirmația poate părea enigmatică. În Brazilia însă are o încărcătură uriașă. 1970 este anul Cupei Mondiale din Mexic, când Pele și Jairzinho au fermecat planeta cu un fotbal ce a rămas în istorie drept expresia pură a bucuriei de a juca.
Mulți cronicari consideră, și acum, acea selecționată drept cea mai bună echipă din toate timpurile.
„M-am născut în timpul Cupei Mondiale. Mi-am dat foarte repede seama că asta îmi place cu adevărat: să joc fotbal”, povestea Cafu pentru CNN. Iar fotbalul l-a adoptat pe loc. Fundașul dreapta poreclit „Il Pendolino” (Trenul de mare viteză) de către suporterii Romei și-a construit cariera pe energie nesfârșită, duritate și o atitudine mereu combativă, transformându-și viteza și forța în calități imbatabile.
Disciplinat, dar și dominat parcă de ritmul unei tobe din favele care bate continuu în interiorul său, brazilianul a cucerit 21 de trofee în țara natală, Spania și Italia.
Sir Alex Ferguson, legendarul manager al lui Manchester United, a găsit poate cea mai inspirată metaforă pentru a-l caracteriza pe Cafu: „jucătorul cu două inimi”. Una pompa pentru rezistența fizică ieșită din comun, cealaltă pentru pasiune.
Sud-americanul văzut de mulți ca o personificare a păcii în lume avea o energie pură, era singurul care nu se clătina în haos și stătea limpede când ceilalți se scufundau în trăiri agonizante.
Am fost respins de multe ori la începutul carierei mele. Am auzit cuvântul „nu” de atâtea ori încât începusem să cred că nu o să ajung niciodată fotbalist profesionist, cu atât mai puțin să joc pentru echipa națională.
- Cafu
„Regina, eu te amo!”
Finala Cupei Mondiale din 2002, disputată la Yokohama a intrat în istorie nu doar pentru victoria Braziliei în fața Germaniei, ci și pentru imaginea inconfundabilă a lui Cafu ridicând trofeul deasupra capului.
Pentru prima dată, fundașul dreapta era căpitan al Selecao, într-un meci de asemenea magnitudine, moștenind astfel responsabilitatea de a conduce naționala legendară spre cel de-al cincilea titlu mondial.
Cafu a purtat banderola cu o naturalețe debordantă care l-a caracterizat întotdeauna. Nu un lider teatral, ci mai degrabă un piston discret al formației lui Luiz Felipe Scolari, în acea seară de iunie, Cafu a devenit simbolul unei generații renăscute din suferința anului 1998.
După fluierul final al ultimului act, decis de dubla lui Ronaldo, fundașul a urcat treptele podiumului, a primit cupa și, înainte de a o ridica, a rostit patru cuvinte care aveau să rămână în istorie: „Regina, eu te amo!”.
Cafu ridicând Cupa Mondială în 2002. Foto: ImagoA fost o declarație de dragoste pentru soția sa, un gest profund uman, arătând că și în vârful gloriei mondiale, Cafu a rămas conectat la propriile ancore interioare și sentimentale.
Secvența a devenit una dintre cele mai puternice din istoria Cupei Mondiale: un jucător născut în favela Jardim Irene, crescut într-o negație perpetuă venită din exterior, a ajuns să fie liderul unei echipe considerate de mulți cea mai spectaculoasă din epoca modernă. Copilul străzii atinsese absolutul.
44 de goluria marcat Cafu pentru echipele de club la care a activat
5 goluria înscris pentru echipa națională a Braziliei
Și-a luat aliasul după Cafuringa, un fotbalist care nu a cunoscut niciodată gloria lui Cafu.
În perioada petrecută la Roma, Cafu a avut parte de o controversă, alături de alți fotbaliști - brazilienii Dida și Fabio Junior și argentinianul Gustavo Bartelt. Cu toții au fost acuzați că au folosit pașapoarte false pentru a eluda regulile privind numărul de jucători non-europeni care puteau face parte din loturile cluburilor italiene.
Regina, soția lui Cafu, a fost acuzată că a falsificat o serie de acte înainte de a solicita cetățenia italiană, invocând faptul că are înaintași ce se trag din țara europeană. Prin urmare, Cafu a dobândit și el cetățenia, în urma căsătoriei.
Pe 12 iunie 2006, cu mai puțin de 24 de ore înainte ca Brazilia să-și înceapă drumul la World Cup împotriva Croației, procuratura din Roma a cerut arestarea lui Cafu, a soției și a agentului său, dar chiar a doua zi toți trei au fost achitați de toate acuzațiile.
În 2022 însă, după 35 de ani de căsnicie în care au trăit laolaltă cele mai frumoase și cele mai urâte lucruri din lume, cei doi au anunțat că mariajul lor a luat sfârșit, în deplin acord și respect reciproc, continuând să-și poarte afecțiune ca membri ai aceleiași familii știrbite.
Problemele financiare ale lui Cafu au început în 2019. Agenția sa de impresariat fotbaliști a dat faliment și, până în 2023, fostul fundaș dreapta a fost nevoit să vândă mai multe proprietăți, inclusiv luxoasa vilă a familiei din Sao Paulo.
Sombrero-ul care a incitat rivalitatea
În istoria Derby della Capitale, duelurile dintre AS Roma și Lazio au produs nenumărate imagini memorabile, însă puține au rămas atât de vii precum sombrero-ul cu care Cafu l-a umilit pe Pavel Nedved. Era sfârșitul anilor ’90, perioada în care cele două concitadine se luptau umăr la umăr pentru supremația în Serie A.
Într-un asemenea context tensionat, fiecare gest tehnic cântărea mai mult decât un simplu dribling. Devenea armă psihologică.
Cafu, deja supranumit „Il Pendolino” pentru cursele sale de neoprit pe banda dreaptă, a ales să răspundă pressing-ului lui Nedved cu gestul cel mai brazilian cu putință: un sombrero înainte-înapoi-înainte rafinat, ridicând mingea peste adversar și continuând acțiunea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Publicul romanist a explodat, iar faza a intrat instant în cultura derby-ului ca un act de artă, dar și de îngenunchere a rivalului.
Mi se amintește de acel sombrero oriunde merg. Nu a fost nimic pregătit, totul a ieșit natural. Am revăzut faza de multe ori, s-a întâmplat împotriva celui mai bun jucător al lui Lazio la acea vreme. Nedved era fantastic, dar fără de ajutor în acel moment.
- Cafu, fost fundaș AS Roma
În sezonul 1994-1995, brazilianul a prins primul său transfer în străinătate, la Real Zaragoza. După aventura în Spania, el a revenit pe tărâmurile natale – mai întâi la Juventude, apoi la Palmeiras.
Cafu a evoluat de-a lungul timpului pentru Sao Paulo (1989-1995), Real Zaragoza (1995-1995), Palmeiras (1996-1997), AS Roma (1997-2003) și AC Milan (2003-2008).
Este câștigător de Campionatul Braziliei - Serie A (1991), Copa Libertadores (1992, 1993), Cupa Intercontinentală (1992, 1993), Recopa Sudamericana (1993, 1994), Cupa Cupelor UEFA (1994-95), Campionatul Paulista (1996), Serie A cu AS Roma (2000-01), Supercoppa Italiana (2001), Serie A cu AC Milan (2003-04), Supercoppa Italiana (2004), Supercupa Europei (2003, 2007), Liga Campionilor UEFA (2006-07), Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA (2007).
Cu naționala Braziliei a cucerit Cupa Mondială FIFA (1994, 2002), a fost finalist la Cupa Mondială (1998), a ridicat deasupra capului trofeele Copa América (1997, 1999), Cupa Confederațiilor FIFA (1997) și a fost medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice (1996).
A primit distincțiile de Jucătorul Sud-American al anului 1994, FIFA 100 (2004), FIFPro World XI (2005), Ballon d’Or Dream Team (2020).
M-am distrat de minune la Roma, dar Milan m-a făcut să mă simt din nou tânăr. Când am semnat pentru Milan, m-am simțit atât de emoționat și de entuziasmat de parcă eram iarăși în fața primului meu contract. Roma a fost căminul meu imediat după ce am plecat din Brazilia. Pentru Roma am jucat pentru prima oară în Liga Campionilor, așa că Roma va avea întotdeauna un loc special în inima mea.
- Cafu
Componența echipelor la Legends Charity Game
Legendele Portugaliei: Vitor Baia, Beto, Pepe, Ricardo Carvalho, Fabio Coentrao, Bosingwa, Jorge Andrade, Eliseu, Bruno Alves, Luis Figo, Deco, Dani, Simao, Maniche, Tiago Mendes, Nani, Quaresma, Nuno Gomes, Helder Postiga, Pauleta;
Antrenor: Costinha;
Legendele Lumii: Petr Cech, Edwin van der Sar, Cafu, Marco Materazzi, Javier Zanetti, Carles Puyol, John Terry, Roberto Carlos, Kaka, Youri Djorkaeff, Christian Karembeu, Gaizka Mendieta, Krassimir Balakov, Gheorghe Hagi, Giorgos Karagounis, Marek Hamsik, Alessandro Del Piero, Henrik Larsson, Michael Owen, Javier Saviola, Hristo Stoichkov, Rene Higuita;
Antrenor: Peter Schmeichel;
Antrenor secund: Diego Lugano;
{{text}}