International   •   EURO 2012   •   SPANIA-ITALIA

Viena roşie

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 23 iunie 2008

Fanii iberici au invadat încă de la orele dimineţii străzile capitalei austriece, fiind în netă superioritate faţă de rivalii italieni.

Derbyul latin al “sferturilor” a început încă de la orele di­mi­neţii. Viena i-a primit pe fani cu o autentică zi de vară, termo­me­trul depăşind 30 de grade. Şi cu mul­tă bere, care a curs valuri în toa­te pieţele oraşului, şi nu numai, pre­gătind duelului încins de pe “Ernst Happel Stadion”.



Culoarea predominantă a fost ro­şul. Pentru că suporterii spanioli au fost în superioritate netă. Mai ales în oraş. Practic, proporţia era de 10 iberici la un tifoso “azzurro” în cen­­trul istoric al Vienei. Se re­mar­­ca acest lucru şi-n biserici, unde fanii au intrat să se roage pentru ca­li­fi­care. În faţa Catedralei Sfîn­tu­lui Ştefan nu s-a cîntat şi scan­­dat decît în limba lui Cervantes.



Grupurile răzleţe de suporteri italieni nu s-au contrat cu rivalii la­tini decît prin cuvinte şi i-au ta­chi­nat pe adversari cu “Arri­ve­derci” şi “Non vincete mai” (N-o să bateţi niciodată). Ibericii, op­ti­mişti, le-au răspuns, arătîndu-le mai multe degete şi mizînd pe pofta de gol a echipei. Iar Manolo, legendarul şef de galerie, a afişat imen­sa lui tobă, cu mesajul “sport si, violenza no”.



Şi pe stadion, spaniolii au do­mi­nat atmosfera. Dintre cei 53.000 de spectatori, 22 de mii au colorat în ro­şu tribunele, în timp ce cam­pi­o­nii mondiali au mizat pe ceva mai mult de jumătate din cifra rivalilor.

50.000 de fani spanioli au invadat capitala Austriei, sperînd într-o calificare în premieră în semifinale la un turneu final.

2.200 de poliţişti au fost mobilizaţi ieri la Viena pentru a asigura condiţiile maxime de securitate înainte şi după meci.


Premierul ba, Regele da!



Între personalităţile prezente în tri­bu­na oficială s-a aflat aseară, la Vie­na, Regele Spaniei, Juan Carlos, care a venit însoţit de Regina Sofia şi a stat alături de preşedintele austriac Heinz Fischer. Italienii au fost surprinşi să nu-l aibă prin­tre tif­osi pe Silvio Berlusconi (foto), pr­emierul transmiţînd telefonic tru­pei lui Donadoni încurajările sale şi amî­nîndu-şi vizita în Austria pentru o eventuală finală. N-a lipsit de la meci Michel Platini, preşe­din­tele UEFA, ce a primit vineri, cu ocazia aniversării a 53 de ani, o cupă de cristal din partea şefilor federaţiilor italiană şi spaniolă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.