România U21 a remizat alb (scor 0-0), contra Kosovo, vineri seară, la Iași, în primul meci al preliminariilor Campionatului European din 2027.
Gazeta Sporturilor vă prezintă 6 momente care nu s-au văzut la TV.
Ce nu s-a văzut la TV în România U21 - Kosovo U21
1. Deși FRF anunțase că toate cele 9.800 de bilete puse în vânzare au fost vândute (restul locurilor, până la 11.300, au fost lăsate libere, din rațiuni de securitate), aproape de startul meciului doar jumătate din arena din Copou era plină. De vină a fost și traficul infernal din oraș, problemele fiind amplificate vineri de măsurile luate pentru organizarea Raliului Iașului. Abia pe la jumătatea primei reprize stadionul a fost ocupat.
2. Imnul României a fost cântat de mai tot stadionul, colorat intens în galben. Acest lucru s-a datorat și fanilor veniți de acasă în echipamentul naționalei, dar și organizatorilor, care au distribuit tricouri galbene la intrarea în stadion, în special copiilor.
Pe parcursul meciului, puțini oameni au taxat jocul foarte modest al tricolorilor, însă nici atmosfera nu a fost însuflețită de tot stadionul, încurajările venind, de regulă, doar din partea ultrașilor care au stat în Peluza Nord.
3. Imnul Kosovo nu a fost huiduit, oaspeții având parte de un tratament mai mult decât decent din partea ieșenilor. De altfel, la final, antrenorul Afrim Toverlani, a subliniat acest lucru: „Vreau să mulțumesc României pentru cum ne-a primit și foarte buna organizare, atât la stadion, cât și la hotel. Un mare mulțumesc!”.
Reamintim, ultimele meciuri ale naționalelor de seniori dintre România și Kosovo, stat pe care țara noastră nu îl recunoaște, au fost pline de turbulențe în tribune și pe teren. Acest lucru a făcut ca în septembrie 2023 duelul dintre cele două echipe să fie întrerupt minute bune. Apoi, în noiembrie 2024, Kosovo s-a retras de pe teren în prelungirile jocului din Liga Națiunilor.
4. Cel mai aplaudat jucător român a fost Alex Musi, care a jucat la Poli în 2023, când Iașul a promovat în Superliga. Acesta a fost primit cu simpatie și la prezentare, iar la final a fost așteptat de zeci de copii. Mulți dintre puști, dinamoviști, l-au felicitat că a plecat de la FCSB. Musi nu a stat foarte mult timp alături de cei care îl idolatrizează, fiind scos rapid dintre copii de forțele de ordine.
Aplaudați mai intens, la prezentare, au fost și Lefter și Țuțu, ambii născuți în Iași. Primul a fost titular, al doilea a rămas rezervă neutilizată.
Alexandru Musi la echipa națională / Foto: Instagram5. Selecționerul Costin Curelea a fost neinspirat nu numai pe parcursul meciului, ci și la conferința de presă, când a dat declarații care s-au bătut cap în cap.
Costin Curelea, selecționerul României U21Inițial, Curelea a spus că rezultatul e pozitiv: „Nu am reușit să facem o partidă foarte bună. Nu vreau însă să mă descurajez, pentru că e un rezultat pozitiv, chiar dacă am jucat acasă”. Chestionat asupra aprecierii pozitive a unei remize acasă, contra Kosovo, Curelea a revenit apoi: „Nu îl consider rezultat pozitiv, dar tot răul spre bine, pentru că am reușit să câștigăm un punct, nu am plecat cu o înfrângere. Nu poate fi considerat pozitiv”.
Costin Curelea l-a lăudat pe „secundul” lui, Răzvan Rotaru, pentru modul amănunțit în care a pregătit fazele fixe.
6. În condițiile în care capii Federației Române de Fotbal au rămas la București, la disputa naționalei de seniori, cel mai important nume din FRF prezent la Iași a fost Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice. Acesta a fost însoțit de Adrian Iencsi, selecționerul naționalei under 20.
Partida nu a atras nici nume importante din lumea fotbalului, în Copou fiind prezenți, în afara oficialilor Politehnicii, în frunte cu Cornel Șfaițer (președintele Consiliului Director), doar antrenorul FC Botoșani, Leo Grozavu, și directorul sportiv al Corvinului Hunedoara, fostul arbitru FIFA Anton Heleșteanu.
Programul tricolorilor în calificările pentru EURO 2027
- 5 septembrie 2025: România – Kosovo (scor 0-0)
- 9 septembrie 2025, ora 21:30: San Marino – România
- 14 octombrie 2025: România – Cipru
- 14 noiembrie 2025: Finlanda – România
- 18 noiembrie 2025: România – Spania
- 27 martie 2026: Kosovo – România
- 31 martie 2026: România – San Marino
- 25 septembrie 2026: Cipru – România
- 30 septembrie 2026: România – Finlanda
- 6 octombrie 2026: Spania – România
Cum arată lotul lui Costin Curelea pentru acțiunea din această toamnă
- Portari: Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), Vlad Rafailă (Real Betis | Spania), Codruț Sandu (Corvinul Hunedoara);
- Fundași: Tony Strata (Vitória Guimarães | Portugalia), Matteo Duțu (AC Milan | Italia), Răzvan Pașcalău (Dinamo), Mario Tudose (CFC Argeș), Robert Jălade (Sevilla | Spania), Antonio David (Internazionale Milano | Italia), Kevin Ciubotaru (FC Hermannstadt), Mark Țuțu (UTA Arad);
- Mijlocași: Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Mihnea Rădulescu (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (Dinamo), Rareș Pop (Rapid), Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), Cristian Mihai (Dinamo), Cătălin Vulturar (Rapid), Alin Boțogan (Petrolul), Luca Szimionaș (Hellas Verona | Italia);
- Atacanți: Rareș Burnete (Juve Stabia | Italia), Atanas Trică (Universitatea Cluj), Ioan Vermeșan (Hellas Verona | Italia).
Campioana României, FCSB, nu a dat niciun jucător la naționala U21.
{{text}}