Naționala României continuă preliminariile Campionatului Mondial din 2026 în etapa a 6-a, după ce la finalul săptămânii a avut rundă liberă și a organizat un amic cu Canada, pierdut 0-3. Pentru „tricolori” urmează acum meciul contra reprezentativei din Cipru, partidă programată marți, 9 septembrie, de la ora 21:45, la Nicosia.
Singurul meci oficial al elevilor lui Mircea Lucescu din luna septembrie, care va avea loc la Nicosia, pe „GSP Stadium”, va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro, cu imagini și detalii transmise în timp direct de la corespondenții Gazetei și la TV pe Prima TV.
România vine la acest meci după eșecul din amical, în timp ce Cipru a pierdut la limită cu Austria, scor 0-1, națională care are tot mai mari șanse de a încheia prima grupa și de a se califica direct la turneul final de vara viitoare.
Cipru - România se vede pe Prima TV
În ultimii ani, exceptând Campionatul European din 2024, care a fost transmis de PRO TV, meciurile naționalei României s-au văzut alternativ pe două canale care au achiziționat drepturile de televizare, Antena 1 și Prima TV.
După ce amicalul cu Canada a fost transmis pe Antena 1, de această dată partida oficială cu Cipru va putea fi urmărită pe Prima TV.
Tot pe Prima TV au mai fost transmise înainte cele două victorii ale „tricolorilor” din preliminarii, 5-1 în deplasarea din San Marino, și 2-0 cu Cipru, la București, în manșa tur.
Până la final, în aceste preliminarii, Prima TV va mai transmite și meciul cu Bosnia Herțegovina, din deplasare, de pe 15 noiembrie, penultimul meci din faza grupelor.
Înaintea meciului cu Cipru, România este pe locul al treilea, cu 6 puncte, la 6 distanță de liderul Bosnia, care are victorii pe linie, și la 3 în spatele Austriei, tot cu victorii pe linie și un meci mai puțin.
{{text}}