Jaqueline Cristian (27 de ani), Sorana Cîrstea (35 de ani) și Gabriela Ruse (27 de ani) sunt cele trei românce din Top 100 după ultimul turneu de Mare Șlem al anului. Tot ele au fost singurele prezente pe tabloul principal de la US Open. Alexandra Dulgheru (36 de ani), fostă jucătoare de Top 30, a vorbit la Open GSP despre drumul lor la New York și despre viitor.
US Open, al patrulea turneu de Mare Șlem al anului, a schimbat clasamentul WTA după două săptămâni intense, iar pentru jucătoarele din România a adus reușite în premieră, confirmări și coborâri.
Jaqueline Cristian, care a fost învinsă în turul al treilea la US Open de Amanda Anisimova cu 6-4, 2-6, 6-2, este prima „tricoloră” din ierarhia mondială, ocupând cel mai bun loc al carierei. Ea a urcat șapte poziții față de clasamentul de acum două săptămâni, de pe 50 pe 43.
„Jaqueline a reușit să facă ceea ce poate multe jucătoare nu reușesc contra unei adversare atât de puternice precum Anisimova. A stat foarte bine în joc, a reușit să anticipeze, să o miște, să pună foarte multe mingi în teren, a atacat când a putut. A fost aproape... Jaqueline a făcut tot ce trebuia să facă. A fost un meci foarte bun jucat de ea, dar genul ăsta de partide nu depind de tine, nu sunt în mâna ta cu adevărat. Dacă Anisimova ar mai fi greșit un pic sau îi mai scădea concentrarea, poate ar fi fost meciul lui Jaqueline, dar atunci când le intră loviturile unor astfel de jucătoare nu prea ai ce face”, a spus Alexandra Dulgheru la Open GSP.
Prin ce sentimente trece o jucătoare de tenis în astfel de meciuri, când câștigă un set în fața unei jucătoare de Top 10, care ajunge apoi în finală? „Mixte. Te bucuri că ai jucat bine contra unei jucătoare ca ea, mai ales pentru că-ți măsori forțele. Zici: dacă am jucat așa bine, înseamnă că nivelul meu este destul de bun, sunt acolo sus, și asta îți dă foarte multă încredere. În același timp, te gândești că ai fost relativ aproape, poate ai fi putut să câștigi meciul. E un mix de sentimente, dar toate meciurile astea se adună la capitolul experiență”.
Jaqueline Cristian a reușit anul acesta să atingă turul al treilea în trei turnee de Mare Șlem: Australian Open, Roland Garros și US Open, cel mai bun sezon al său din acest punct de vedere. „Știu cum a fost și la mine când am atins turul trei la toate turneele de Grand Slam. Mi-am zis: wow, ce senzație! Simți că aparții și că meriți să te numești jucătoare profesionistă de tenis. Mă bucur pentru ele pentru că, ușor-ușor, sparg gheața. Dacă până acum erau în turul unu sau turul doi, acum au ajuns în turul trei, poate anul viitor un tur patru undeva. E un aspect extraordinar și pozitiv, pentru că de la an la an se întâmplă mai multe lucruri”, a subliniat ea.
Alexandra Dulgheru despre Sorana Cîrstea: „A devenit din ce în ce mai conștiincioasă”
Sorana Cîrstea este a doua jucătoare din România în Top 100, ea urcând cinci poziții după US Open, de pe 71 pe 66. Ea a pierdut anul acesta în turul al treilea la New York, după un meci strâns contra Karolinei Muchova, sfertfinalistă la această ediție, încheiat cu 7-6 (0), 6-7 (3), 6-4.
„E chiar surprinzător cum s-a reinventat pe final de carieră Sorana. Mi se pare că a devenit din ce în ce mai conștiincioasă cam la toate aspectele tenisului. Înainte, de exemplu, nu-i plăcea să facă atât de multă pregătire fizică. Acum se vede dedicarea, pentru că fizic arată mai bine decât atunci când avea 23 sau 24 de ani. E foarte fit, are mai multă răbdare în meciuri. Înainte își dorea să termine din două-trei lovituri, acum stă la joc mai mult și nu doar un meci, ci mai multe turnee la rând, cu stilul ăsta de joc în care rămâne prezentă indiferent de scor”, a spus Alexandra Dulgheru.
Sorana CÎrstea la US Open FOTO Imago ImagesApoi a adăugat: „Un lucru care este obligatoriu până la urmă la nivelul ăsta. Foarte rar reușești să ai acele zile în care închizi ochii și bați pe toată lumea din trei lovituri. Trebuie să stai, să suferi un pic, să joci. Asta merge mână în mână cu faptul că fizic este mai fit și poate să ducă și genul ăsta de meciuri. Mi se pare că e mai dedicată tenisului și vrea să facă lucrurile foarte bine. Pe final intervine și conștientizarea că ești aproape de retragere. Îți spui: mai am câțiva ani, se cam termină, și vreau să turez motoarele, să termin frumos”.
Crede că e ultimul an pentru Sorana, așa cum a afirmat ea la începutul sezonului? „Zicea că e ultimul an dacă nu are la sfârșitul anului un anumit clasament, dar s-ar putea să nu fie așa, mai ales că are un clasament bun și după titlul câștigat la Cleveland. Una e să fii 200-300 și să zici că nu mai are rost să joc calificări și să mă chinui la turnee mai mici, dar altceva e să intri direct pe tabloul principal la Australian Open, la Roland Garros. S-ar putea să mai joace, iar dacă retragerea nu e anul ăsta, cred că anul viitor ar putea fi finalul carierei ei”.
Gabriela Ruse, alunecare de 26 de poziții în clasamentul WTA
Gabriela Ruse este a treia româncă din Top 100, ea înregistrând o coborâre de 26 de locuri, până pe 96. Această alunecare se datorează faptului că a cedat anul acesta încă din primul tur, în timp ce în 2024 atinsese turul al treilea.
Gabriela Ruse în acțiune la US Open FOTO Imago Images„Gabi nu are o problemă cu jocul, cât are o problemă fizică. Problemele medicale cu care se confruntă o diminuează și, de foarte multe ori, nu poate să ducă fizic un meci sau să lege mai multe turnee din cauza acestei lipse de capacitate de efort care ține de o situație medicală. Sunt multe momente când ea ar vrea să se antreneze mai mult sau să ducă mai mult, dar nu mai poate fizic efectiv și aici este o limită de care se lovește, care nu depinde de ea”, a subliniat Alexandra Dulgheru.
Mai jos în clasament sunt prezente alte trei românce: Irina Begu, pe 109, în coborâre 17 poziții, Anca Todoni pe 114, în coborâre două poziții, și Miriam Bulgaru pe 168, în urcare 32 de poziții, aflată și ea la cea mai bună clasare din carieră.
{{text}}