Suedia a fost învinsă cu 2-0 de Kosovo, într-un meci contând pentru preliminariile Mondialului 2026.
Pentru a-i transfera pe Alexander Isak și Viktor Gyokeres, Liverpool și Arsenal au investit mulți nervi și bani în această vară. Campioana Angliei i-a expediat lui Newcastle în cont aproape 150 de milioane de euro, pentru Isak, iar Arsenal a finanțat cu 68,5 milioane de euro achiziționarea lui Gyokeres de la Sporting.
Însă la naționala Suediei, niciunul dintre ei n-a reușit să justifice sumele plătite de noile lor cluburi. Luni seară, vikingii au suferit o înfrângere la zero în Kosovo (0-2), meci în care amândoi au lăsat o impresie jalnică.
Alexander Isak a avut o altercație cu kosovarul Fidan Aliti
Fără meciuri în picioare, după greva pe care a făcut-o pentru a forța transferul la Liverpool, Isak a fost introdus pentru ultimele 18 minute ale partidei. Însă singura dată când a ieșit în evidență a fost atunci când a avut o altercație cu fundașul kosovar Fidan Aliti, sancționată de arbitrul întâlnirii cu câte un „galben”.
„Făcuse doar trei sesiuni de antrenament cu noi. Nu a efectuat nici pregătirea din presezon la club și de aceea n-a fost titular. Riscul era prea mare ca să-l folosim de la început”, l-a apărat selecționerul Jon Dahl Tomasson.
Gyokeres, în schimb, a fost integralist și n-a făcut decât să asiste la golurile kosovarilor, marcate de Elvis Rexhbecaj (26) și Vedat Muriqi (42). Deși au avut mai bine de-o repriză la dispoziție ca să răstoarne situația, inclusiv superioritate numerică în final (eliminat Emerllahu, min. 90+1), vikingii n-au reușit, iar presa suedeză a luat foc.
Fredrik Ljungberg: „Este absolut oribil!”
„Fiasco uriaș al Suediei”, a titrat cotidianul Expressen. Expertul Erik Niva de la Sportbladet a dat un verdict și mai dur: „Astăzi este pur și simplu beznă totală, o performanță rușinoasă. Un colaps care, având în vedere circumstanțele, este aproape fără precedent”.
La rându-i, fostul mare internațional Fredrik Ljungberg a comentat pentru postul de televiziune Viaplay : „Este absolut oribil!”.
{{text}}