Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid și președintele clubului, a oferit detalii amănunțite de la negocierile cu agentul lui Alin Fică, Lucian Marinescu.
Rapid bătuse palma cu CFR Cluj pentru transferul lui Fică, mijlocaș central. Mutarea s-a blocat le negocierile dintre club și agent. După ce Lucian Marinescu i-a acuzat pe giuleșteni că „a fost ce mea ciudată negociere”, Victor Angelescu a răspuns dur.
Președintele Rapidului a comunicat că transferul a picat din cauza agentului, care ar fi cerut bonusuri exagerate, dar și un salariu considerat prea mare de club pentru Fică.
Victor Angelescu: „E prima dată când ne pică un transfer că nu ne-am înțeles cu agentul”
„Mi se părea normal, nu cum fac alții, să nu ieșim public și să vorbim despre un transfer care a picat. Dacă nu s-a ajuns la un numitor comun, nu s-a ajuns. Dar mă văd nevoit să vorbesc.
Noi ne-am înțeles cu CFR alaltăieri. Ne-am înțeles asupra unei sume de transfer. Negocierile au mers ok, avem o relație bună cu CFR. L-am anunțat seara pe Lucian Marinescu că suntem aproape. Mai aveam de negociat doar niște bonusuri cu CFR Cluj. A doua zi (n.r. - pe 8 septembrie), am trimis o ofertă agentului. Eu am ținut legătura cu impresarul lui Leo Bolgado, iar Mauro cu impresarul lui Fică.
Am trimis o ofertă foarte bună, un salariu peste medie, în jur de 12.000 de euro pe lună. O sumă mai mult decât dublă față de cât câștigă copilul în acest moment. S-a răspuns cu o contraofertă, dar mult mai mare, nu cu 1.000 de euro în plus. Nu a fost chiar 24.000, dar mult. Bonusuri dublate, bonusuri în plus, pe care nu le-am mai văzut la alte transferuri. Plus alte sume care nu își aveau locul.
Când plătești pentru un transfer, banii la semnătură trebuie să fie zero sau aproape de zero. Banii la semnătură se plătesc când jucătorul e liber. E prima dată când ne pică un transfer că nu ne-am înțeles cu agentul. Diferențele erau foarte mari. Mauro a spus la fel, noi nu ne putem apropia de așa ceva.
Era în primii 2-3 jucători ca salariu dacă îi dădeam atât. Plus alte cerințe. Noi le-am zis că nu avem cum să ne apropiem de ce vor ei. La 10 minute, Marinescu i-a sunat pe cei de la CFR, le-a spus că transferul a picat. M-a sunat și pe mine, a zis că sunt diferențe foarte mari. Asta era pe la ora 6-7”, a declarat Victor Angelescu, a „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Victor Angelescu: „Marinescu a revenit seara, cu o oră înainte să se închidă perioada de transferuri”
Angelescu a continuat și a oferit detalii suplimentare:
„Eu i-am sunat pe cei de la CFR, le-am spus care sunt sumele, ei mi-au dat dreptate. Probabil au vorbit și ei cu Marinescu. Iar la 11, Marinescu l-a spus lui Mauro dacă poate să facă o contraofertă. Nu se poate la 6-7 să ne spui că e picat, să ne forțezi mâna, iar la 11 să ne suni să ne spui să facem o contraofertă aproape de oferta inițială.
Probabil impresarii cred că la Rapid cresc bani în copac. Cât o să fiu eu aici, nu să să se întâmple asta. La ora respectivă, Mauro i-a zis că nu mai avem ce să negociem cu o oră înainte de finalul perioadei de transferuri.
Eu bănuiesc că jucătorul voia mult să vină la noi. Cred că el era ok, i-am făcut o ofertă foarte bună. Eram dispuși să negociem, dar negocieri normale, nu exagerate. Dacă te dorește Rapid, nu înseamnă că plătim de 4-5 ori salariul pe care îl ai la fosta echipă.
Dacă domnul Marinescu nu ieșea, eu nu aș fi ieșit să vorbesc. E prima oară pentru noi când ne înțelegem cu un club, dar nu se face transferul. Pe Dan Șucu l-am informat la 6-7 că a picat transferul”.
Poziția impresarului lui Alin Fică
Cea mai ciudată negociere pe care am avut-o eu vreodată! Din capul locului, eu, noi, n-am pus nicio piedică! Nu am blocat noi nimic. Cluburile ajunseseră la un acord, din ce-am înțeles. Pe mine m-au anunțat ieri la prânz, în ultima zi. Ieri, la prânz, având acordul de a vorbi cu Rapid, i-am sunat și pe cei de la Rapid, le-am explicat pretențiile jucătorului. Mi-au făcut o ofertă... Nu ceea ce discutasem noi.
Am schimbat 4-5 mesaje, apoi, subit, la ora 21:00, a apărut subit mesaj de la Mauro: «Lucian, s-a luat decizia de a o lua în altă direcție, nu mai pot să-ți onorez nici oferta inițială!». Conform acordului ce l-au avut ei inițial.
I-am mulțumit de interes, l-am informat pe Alin. N-am niciun argument să învinovățesc, să arunc cu vina, există criză de timp, oamenii se schimbă, au altă direcție, negociază cu mai mulți.
- Lucian Marinescu, impresarul lui Fică, pentru GSP
{{text}}