International   •   Campionate   •   PRELIMINARII

Moment comic sub ochii lui Siyabonga Ngezana: ce au pățit celebrii adversari » Africa de Sud, aproape de Mondial

+12 Foto
Moment comic înainte de Africa de Sud - Nigeria, sub ochii lui Siyabonga Ngezana

Articol de David Marinescu   —  marți, 09 septembrie 2025

Înainte de Africa de Sud - Nigeria 1-1, meci în care Siyabonga Ngezana a fost integralist, a avut loc un moment comic, cu Moses Simon și Wilfred Ndidi alunecând la ieșirea pe teren.

Etapa 8 a calificărilor africane la Campionatul Mondial le-a pus față în față pe Africa de Sud și Nigeria, chiar primele două clasate în grupa C.

În tabăra gazdelor a fost integralist Siyabonga Ngezana, fundașul central legitimat la campioana României, FCSB.

Moment comic înainte de Africa de Sud - Nigeria, sub ochii lui Siyabonga Ngezana


Chiar sub ochii acestuia, înaintea meciului a avut loc un moment comic. Pe tunel, la ieșirea pe teren, Wilfred Ndidi a alunecat și a căzut pe spate. În urma lui, Moses Simon a alunecat la rândul lui, în același loc, oferind un moment parcă regizat.

Ngezana, aflat în dreptul lor în acel moment, a întins brațul pentru a-l ajuta pe Simon, dar cei doi nu pățiseră nimic. S-au ridicat rapid și s-au amuzat de cele petrecute. Imediat în urma lor, Alex Iwobi nu și-a putut masca zâmbetul, dar asta după ce s-a asigurat că ai lui colegi sunt în regulă.

Sud-africanii au condus în această seară, profitând de autogolul lui Troost-Ekong ('25), dar Nigeria a egalat chiar înaintea pauzei, prin Bassey ('44). Ngezana a primit devreme un cartonaș galben, în minutul 18, dar s-a apărat bine până la final, evitând al doilea avertisment și, implicit, eliminarea.


27 de milioane de eurovalorează, cumulat, Ndidi și Moses Simon. Primul, mijlocaș defensiv, este evaluat la 15 milioane și joacă la Besiktas. Simon, extremă, joacă la Paris FC și are o cotă de 12 milioane

Grație acestui rezultat, Africa de Sud păstrează avansul de 6 puncte față de Nigeria, 17-11. Pe locul 3, cu 11 puncte dar un meci în minus, este reprezentativa Beninului. Rwanda are tot 11 puncte, dar a jucat de 8 ori, precum Africa de Sud și Nigeria.

Doar câștigătoarea grupei este sigură de calificarea la Campionatul Mondial. În ultimele două etape, sud-africanii vor juca în deplasare cu Zimbabwe, respectiv acasă cu Rwanda.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.