Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Reacția FIFA după ce România a remizat surprinzător în Cipru: „O seară grea”

+37 Foto
Nicolae Stanciu și Răzvan Marin în Cipru - România 2-2 / Foto: Cristi Preda GSP

Articol de Alexandru Stanciu   —  miercuri, 10 septembrie 2025

FIFA a reacționat după ce România a remizat în Cipru, scor 2-2, în campania preliminară pentru Campionatul Mondial din 2026. „Tricolorii” lui Mircea Lucescu (80 de ani) au condus cu scorul de 2-0, grație „dublei” reușite de Denis Drăguș (26 de ani), dar ciprioții au revenit pe tabelă și au fost aproape de victorie pe final.

În urma acestei remize, România are șanse infime de a se mai califica la Campionatul Mondial prin intermediul grupei preliminare. Singura șansă pentru naționala condusă de Mircea Lucescu de a ajunge la turneul final rămâne barajul obținut prin câștigarea grupei din Liga Națiunilor.

FIFA a reacționat după ce România a remizat în Cipru: „O revenire impresionantă”

„Cipru a produs o revenire impresionantă în confruntarea cu România, pentru a-și asigura un punct împotriva tuturor așteptărilor. Gazdele păreau că vor avea o seară grea când Denis Drăguș a marcat în mai puțin de 120 de secunde de la fluierul de start, ca mai apoi să finalizeze din nou, elegant, peste Fabiano.


Dar trupa lui Apostolos Mantzios a revenit în meci și a înjumătățit deficitul înainte de pauză, prin Loizos Loizou, în timp ce erou a fost Charalampos Charalampous, cu golul egalizator”, se arată pe site-ul oficial al FIFA.

Nu am reușit să câștigăm. Am pierdut orice șansă la o calificare directă, șanse mici și la locul doi. E dureros. În a doua repriză nu am mai fost ca în prima. Nu ne-a zis nimic în vestiar Mircea Lucescu. Trecem printr-o perioadă mai puțin bună, poate că nici nu am început preliminariile bine cu Bosnia.



Până acum, nu am fost niciodată aproape de un Campionat Mondial. Dacă te gândești la o șansă peste patru ani, nu știi dacă vei mai fi aici. E ultima noastră șansă de a mai juca la un Campionat Mondial”, a spus Nicolae Stanciu, la finalul meciului.



- Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.