Florin Prunea, fostul portar al echipei naționale, a oferit mai multe informații de la negocierile dintre Gică Hagi și FRF, din vara anului trecut, înainte de venirea lui Mircea Lucescu pe banca României.
Prunea susține că Gică Hagi ar fi pus o condiție clară anul trecut, pentru a accepta să fie selecționer: Mihai Stoichiță, directorul tehnic de la FRF, să fie dat afară.
Florin Prunea: „Hagi a fost și la Federație, îi făcuseră și meniul, a fost întrebat și ce vrea să mănânce la prânz”
„Data trecută de ce nu a venit? A primit o ofertă și nu a acceptat-o. Hagi a fost și la Federație, îi făcuseră și meniul, a fost întrebat și ce vrea să mănânce la prânz.
A spus: «Ăla afară, ăla afară». Își făcuse echipa, iar Mihai Stoichiță era primul OUT”, a declarat Florin Prunea, citat de iamsport.ro.
Mircea Lucescu s-a întâlnit joi cu Burleanu
Declarațiile lui Prunea vin în contextul situației din ultimele zile de la națională, când Mircea Lucescu s-a întâlnit cu șefii FRF pentru a vorbi despre viitor. Selecționerul a declarat că ar fi dispus să se dea la o parte pentru a-i face loc lui Hagi la națională, înainte de discuția cu Burleanu.
În urma întâlnirii dintre selecționer și președintele FRF, s-a luat decizia de a se continua în actuala formulă, cu Il Luce pe banca României și după remiza cu Cipru, scor 2-2.
România, parcurs ratat în preliminarii CM 2026
România are 7 puncte după 5 meciuri în grupa din preliminariile CM 2026. „Tricolorii” au doar 0,1% șanse să se mai califice direct la Mondialul din SUA, Canada și Mexic. Și pentru locul 2, de baraj, sunt șanse reduse, de doar 28%, potrivit statisticienilor de la Football Meets Data.
În această situație, România ar mai avea un glonț pe țeavă datorită Ligii Națiunilor, unde echipa lui Lucescu și-a câștigat grupa din Liga C. Astfel, va juca la baraj pentru CM 2026 pe acest traseu.
{{text}}