Partida de duminică seară, la ora 22:00, prima din acest sezon pe terenul Barcelonei, ar putea să se joace fără Lamine Yamal. Extrema dreaptă blaugrana nu s-a pregătit ieri deloc pe teren alături de jucătorii lui Hansi Flick, rămânând să se antreneze la sală.
Starul spaniol s-a întors cu probleme de la echipa națională, care le-a învins la scor pe Bulgaria (3-0) și pe Turcia (6-0) în cele două partide din grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2026.
Lamine Yamal a evoluat titular în ambele, deși acuza dureri la spate. Folosit de selecționerul Luis de la Fuente 152 de minute în total, extrema dreaptă de 18 ani a oferit un assist la Sofia și două pase decisive la Konya.
Lamine Yamal, în acțiune în meciul de la Konya, în care Spania a demolat Turcia cu 6-0 / Foto: ImagoLamine Yamal e incert, Frenkie de Jong menajat cu Valencia
Întors în Barcelona însă, Lamine Yamal a ratat antrenamentul de vineri după-amiază, din cauza problemelor medicale. Nu s-a pregătit decât la sală și nu a ieșit deloc pe teren alături de colegii catalani. Astfel că prezența sa la partida cu Valencia, de pe Montjuic, este serios pusă sub semnul întrebării.
Mundo Deportivo scrie că „nici Gavi, cu probleme la genunchiul drept, și Balde, accidentat la bicepsul femural stâng, n-au luat parte la antrenament, în timp ce De Jong a fost prezent, însă el intenționează să se odihnească după accidentarea musculară suferită în pauza competițională”.
Frenkie de Jong ratează meciul Barcelonei cu Valencia / Foto: Imago ImagesLamine Yamal are probleme și nu a participat la ultima ședință pentru a pune la punct detaliile vizitei valencienilor. Decarul Barcelonei a rămas la sala de gimnastică pentru a urma un tratament specific și apoi se va decide dacă va fi disponibil
Mundo Deportivo, cotidian catalan
Frenkie de Jong va fi odihnit cu Valencia. Mijlocașul a suferit o leziune musculară în timpul jocului contra Poloniei la naționala din Țările de Jos, iar clubul nu dorește să-i forțeze revenirea. Asta pentru a fi complet recuperat la debutul în Liga Campionilor împotriva lui Newcastle, pe 18 septembrie.
Ultimele vești despre situația jucătorilor cu probleme medicale le va oferi Hansi Flick la conferința de presă de după-amiază.
{{text}}