Fostul fundaș central Marius Baciu (50 de ani) este de părere că Andrea Mandorlini (65 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, nu va avea o aventură de lungă durată pe banca formației din Gruia.
CFR Cluj continuă să nu se regăsească la startul acestui sezon și, după un început modest sub bagheta lui Dan Petrescu, nici după venirea italianului Andrea Mandorlini la cârma echipei rezultatele nu s-au modificat. CFR Cluj a făcut un nou pas greșit aseară, reușind să se întoarcă cu doar un punct din deplasarea de la Metaloglobus, remizând 1-1 cu „lanterna” campionatului, în etapa a 9-a.
Marius Baciu este de părere că oficialii celor de la CFR Cluj au alte planuri la echipă și că nu Mandorlini este tehnicianul de care se leagă acestea. În opinia fostului jucător al Stelei, italianul revenit în Gruia este doar o soluție temporară, în timp ce se pregătește „terenul” pentru un alt antrenor.
Continuă Andrea Mandorlini la CFR Cluj?
„Problema e că n-ai făcut nimic până în minutul 81. N-ai venit cu nimic de pe bancă. Mi s-a părut că trage de timp. I-a convenit egalul. (...) Pare că l-au adus pe Mandorlini ca să caute altceva. Nu văd să aibă un proiect de durată cu ceea ce e acum”, a spus Marius Baciu, sâmbătă seara, la emisiunea „Fotbal Show”, de la Prima Sport.
Fiecare antrenor are nişte strategii, clar, dar şi pe mine m-a uimit şi m-a surprins. Dacă vrei să bagi un jucător pe final de joc, bagi un copil, să îi mai dai un minut, nu îl bagi pe Deac.
Pe Deac trebuie să îl bagi să îţi vină cu o execuţie, să facă ceva în ultimele 15 minute. Problema e că nu ai schimbat nimic până în minutul 81, nu faci absolut nimic.
Cum a procedat, mie mi s-a părut că trage de timp
- Marius Baciu, despre Andrea Mandorlini, la finalul meciului cu Metaloglobus
Pentru Andrea Mandorlini acesta este al treilea mandat pe banca clujenilor, după aventurile din sezoanele 2009-2010 şi 2023-2024.
Criza pe care o traversează CFR Cluj este vizibilă în aceste momente, echipa fiind pe locul 12, cu 7 puncte după 8 meciuri, având un meci mai puțin, restanța cu Csikszereda.
{{text}}