E știut faptul că recentul egal al României din Cipru, comparabil cu un eșec în condițiile mediocrității adversarului, 128 în ierarhia FiFA, a stârnit valuri cât casa și i-a enervat pe fanii naționalei.
Constatând că echipa lor de suflet e ca și scoasă din cursa pentru Mondialele 2026, cu șanse minime de a termina pe 2 în grupa de calificare, aceștia au pus și problema despărțirii de selecționer. Lui Mircea Lucescu i s-au reproșat, pe lângă cei 80 de ani împliniți pe 29 iulie, o serie de erori comise în meciul de la Nicosia.
Greșeli pe care tehnicianul nu s-a sfiit să și le asume, recunoscând (între altele) că n-a efectuat cele mai inspirate schimbări. Și că, în general, s-a dovedit sentimental prin aceea că a acordat încredere unor jucători ce nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.
Lista lor e mai lungă, dar ea ar trebui începută, părerea mea, cu Man, cu Ghiță și cu cei doi Marin.
Evident că reproșurile l-au surprins pe Lucescu sr. L-au deranjat și l-au durut. Cu atât mai tare cu cât el a preluat naționala într-un moment delicat.
Când fostul selecționer refuzase prelungirea contractului și când, în ciuda căutărilor, FRF n-a găsit nicio altă soluție mulțumitoare. Altfel spus, Lucescu nu a vânat postul.
L-a acceptat greu și numai în ideea că poate ajuta cu experiența și cu notorietatea sa. Nu i-ar mai fi trebuit glorie ori bani. A cedat însă la insistența lui Burleanu et Co, care l-au convins că e nevoie de el, în rol de salvatore della patria!
Ca atare, auzind că Gică Hagi, unul dintre vechii săi elevi, ar urma să-i succeadă, Lucescu s-a arătat dispus să renunțe, să se retragă. "Nu mă agăț de scaun, ci mă dau imediat la o parte", a declarat el, gata să iasă din peisaj.
Din câte am înțeles însă, nu și dumneavoastră?, ca și în clipa în care a apelat la serviciile lui Lucescu, nici acum, după regretabilul 2-2 din Cipru, Federația n-a avut la dispoziție altă variantă plauzibilă. Așa că i-a acordat în continuare mână liberă actualului selecționer, carte blanche.
Mircea Lucescu și Răzvan Burleanu / FOTO: ImagoCa să încerce să obțină calificarea la CM dacă nu din preliminarii, ceea ce pare puțin probabil, măcar din Liga Națiunilor, știți la ce mă refer.
Lucrurile s-au clarificat și pentru că Hagi însuși s-a pronunțat cu privire la posibilitatea de a veni acum la echipa națională: "Eu spun că e Lucescu acolo și nu e cazul să vorbim despre alt antrenor. În primul rând, e lipsă de respect față de un antrenor foarte mare, care a făcut foarte multe pentru România".
Ca să fie și mai clar, Hagi a completat cu "N-am niciun mesaj pentru români. Mircea Lucescu trebuie să vorbească, ascultați-l pe el! Trebuie să-l ascultăm".
Subiect închis, ceea ce nu-i va împiedica pe unii să-i caute alte și alte defecte lui Lucescu. Se dă cu pietre doar în pomii cu roade, nu?
{{text}}