România a fost învinsă de Țările de Jos cu 3-0 (25-23, 26-24, 26-24) în al doilea meci din Grupa B a Campionatului Mondial din Filipine. Următorul meci pentru „tricolori” are loc pe 17 septembrie împotriva Qatarului, însă va fi unul lipsit de miză pentru că nu mai sunt șanse de calificare în optimi de finală.
Naționala masculină de volei a României a suferit a doua înfrângere la Campionatul Mondial din Filipine, un eșec dureros, pentru că acesta înseamnă că nu se mai poate califica în optimile de finală. Doar primele două clasate merg în faza următoare.
După ce a pierdut în fața Poloniei cu 0-3, „tricolorii” s-au înclinat cu același scor în fața Țărilor de Jos, un meci în care aveau nevoie de victorie. Au început în forță primele două seturi, dar de fiecare dată au fost ajunși din urmă și depășiți de Țările de Jos. Ahyi a fost cel mai bun jucător din tabăra adversarilor, în timp ce, din formația României, s-a remarcat Bela Bartha.
Elevii lui Sergiu Stancu mai au un singur meci la Campionatul Mondial din Filipine, cel împotriva Qatarului, pe care îl vor disputa pe 17 septembrie, de la ora 05:30.
FINAL. România înregistrează a doua înfrângere la Campionatul Mondial
FINAL DE MECI. 0-3 (23-25, 24-26, 24-26). România înregistrează a doua înfrângere în Grupa B, și nu se mai poate califica în optimi de finală.
Ultima fază este analizată video, Țările de Jos au câștig de cauză și se impun cu 24-26
Ahyi a călcat linia la serviciu și scorul este egal 24-24.
Țările de Jos au șansa de a închide meciul la 24-23.
Daniel Chițigoi plasează mingea și România egalează la 23.
România încearcă să prelungească meciul, dar este condusă cu 22-20.
La scorul de 16-16, românii au contestat o fază, dar arbitrul le-a dat punctul adversarilor. Motivați de nedreptate, românii au egalat la 17.
România a reușit să egaleze la 15.
Țările de Jos mențin o diferență constantă, 13-9.
Bela Bartha încearcă să le ridice moralul colegilor cu un serviciu bun, 6-9.
România pare că a căzut psihic și fizic, este condusă cu 9-4.
Startul setului al treilea este mult mai echilibrat, Țările de Jos conduc cu 5-3
A început setul al treilea, Daniel Chițigoi a avut cu un serviciu foarte bun. România-Țările de Jos 1-0.
Ahyi punctează din nou și închide setul în favoarea Țărilor de Jos, 26-24.
Bălean o salvează și trimite setul în prelungiri.
Chițigoi trimite în out din serviciu și Țările de Jos au minge pentru al doilea set.
Adversara României s-a desprins la 23-21. „Tricolorii” beneficiază de o greșeală și rămân aproape, 22-23.
Țările de Jos ajung primele la 20, dar România egalează imediat.
România traversează o perioadă mai dificilă și este egalată la 17.
Daniel Chițigoi reușește un serviciu de 111 km/h și pune iar trei puncte între România și adversara sa.
Țările de Jos se apropie la doar două puncte, 12-10.
După un serviciu excelent al lui Ahyi, Sergiu Stancu cere time-out la scorul de 14-10.
Daniel Chițigoi, mezinul echipei României, are câteva acțiuni inspirate. „Tricolorii” sunt în control, 13-7.
România își păstrează avantajul și conduce cu 9-4.
Antrenorul olandez speră să rupă ritmul românilor cu un time-out.
România merge pe același scenariu, reușind un început de set foarte bun. România conduce cu 7-2.
A încept setul al doilea. România conduce cu 2-1.
Țările de Jos au minge de set, 24-23. Pe care o fructifică după un blocaj ratat. 25-23.
România egalează la 22.
Finalul primului set e tensionat, diferența e minimă,
Adversarii se apropie de închiderea primului set, conducând cu 20-18.
România rămâne aproape de Țările de Jos cu o fază lucrată, 18-19.
Țările de Jos trec din nou în avantaj în urma contestării unui punct ce fusese dat României, 16-15.
Echilibrul se menține, Ahyi fiind principala problemă pentru România din echipa Țărilor de Jos.
România egalează la 12. E un meci cu multe erori în ambele echipe.
Țările de Jos au preluat conducerea cu 12-11, ceea ce l-a determinat pe Sergiu Stancu să-i cheme pe tricolori la un time-out
Peța reușește un atac frumos și pune iar trei puncte diferență pe tabelă, 10-7.
Adversarii revin cu trei puncte consecutive.
România se ditanțează la 8-3 în primul set.
Antrenorul Țărilor de Jos a simțit nevoia unui time-out.
Meciul a început. ”Tricolorii” domină debutul meciului, conducând cu 6-2.
Naționala masculină a debutat la Campionatul Mondial din Filipine jucând un prim set foarte bun, încheiat cu 32-34 contra Poloniei, formație clasată pe primul loc în ierarhia mondială. Până la urmă, România a fost învinsă cu 3-0.
Adevăratele lupte pentru „tricolori” sunt partidele cu Țările de Jos, de luni, ora 13:00, și contra Qatarului, de miercuri, ora 05:30. România are nevoie de două victorii pentru a ieși din Grupa B și pentru a se califica în optimi de finală, acolo unde merg doar primele două clasate.
Antrenorul Sergiu Stancu crede că România poate trece de Țările de Jos
Prima bătălie are loc contra Țărilor de Jos, despre care antrenorul Sergiu Stancu a spus: „Este o echipă cu jucători de top, dar eu cred că o putem învinge”. Marian Bala, căpitanul echipei, are și el o părere asemănătoare. „Din păcate, vara aceasta au apărut multe accidentări şi ne lipsesc unii jucători de care aveam nevoie. Aşteptările cu siguranţă vor fi mari, chiar dacă suntem pentru prima oară la un Campionat Mondial. Însă cei care vom fi acolo vom încerca să dăm maximum. Olanda şi Qatar nu mi se par echipe de nebătut”, a subliniat el.
Lotul României pentru Campionatul Mondial
Ridicător: 3. Filip Constantin; 6. Claudiu Dumitru; 14. Sebastian Bratu
Centru: 1. Bela Bartha; 10. Tudor Magdaș; 15. Andrei Butnaru; 19. Codrin Mocanu; 22. Ștefan Lupu
Extremă: 2. Micea Peța; 9. Adrian Aciobăniței; 12. Marian Bala; 99. Daniel Chițigoi
Opus: 7. Rareș Bălean; 28. Alexandru Ionescu
Libero: 11. Carol Kosinski; 17. Vlad Kantor
Dacă România a revenit la întrecerea planetară după o pauză de 43 de ani, Țările de Jos au fost prezente la ultimele două ediții de CM, unde s-au clasat pe locul 8 în 2018 și pe locul 10 în 2022. Cele două echipe sunt apropiate în clasamentul mondial Țările de Jos pe 20, iar România pe 22.
În primul meci din Grupa B, Țările de Jos au trecut de Qatar cu 3-1 și ocupă poziția a doua în grupă, după Polonia.
{{text}}