Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL - DINAMO

Scenografii FABULOASE la Petrolul - Dinamo! Reverență pentru trei boxeri uriași ai Ploieștiului + torțe și fumigene în peluza „câinilor”

Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Dinu   —  luni, 15 septembrie 2025

Petrolul și Dinamo au adus pe teren istorie, pasiune și rivalitate. Galeriile au transformat peluzele în adevărate spectacole vizuale, cu bannere, torțe și pânze uriașe.

Atmosferă de meci mare pe „Ilie Oană” din Ploiești, în ultimul meci al rundei cu numărul 9 din Superligă. Petrolul și Dinamo la start, două cu istorie, pasiuni și suporteri pătimași.

Și suporterii au fost la înălțime, ca de fiecare dată. „Lupii” ploieșteni au dat tonul și au avut supremația, mai ales că ambele peluze au oferit scenografii speciale.

GALERIE FOTO. Spectacol în tribune la Petrolul - Dinamo


+50 Foto
Scenografii spectaculoase la meciul Petrolul - Dinamo, din Superligă. Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)

„De la campionii noștri am învățat cum să ținem corect garda, să ne apărăm cu onoare orașul, scutul și strada”, a fost bannerul imens afișat pe întreaga Peluză Nord a arenei din Ploiești. Apoi s-a ridicat o pânză și mai mare.

Leontin Sandu, Leonard Doroftei și Adrian Diaconu, trei boxeri uriași pe care i-a dat sportul românesc.

Mai mult, lovitura de start a meciului a fost dată de „Moșul” Doroftei, prezent pe „Ilie Oană” îmbrăcat în tricoul echipei pe care o iubește, Petrolul.


Sigle cu câini, cu două mâini votate. De mii de ori purtate, pe piepturi tatuate. Și atunci de unde vine atâta nostalgie. Să afișezi D-ul cu ipocrizie?!

- bannere suporteri Petrolul Ploiești, răspuns la scenografia lui Dinamo

Puștiul și iubirea pentru Petrolul Ploiești!

În „Peluza Latină”, ceilalți suporteri prahoveni nu s-au lăsat mai prejos. O altă scenografie muncită, specială, menită să rămână în istoria derby-urilor pentru generațiile viitoare.

+50 Foto
Scenografii spectaculoase la meciul Petrolul - Dinamo, din Superligă. Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)

„Nu sunt daltonist, tată! Pot să văd galbenul și albastrul.” Și un copil 3D imens, cât întreaga peluză, cu un aparat de fotografiat în mână. Plus o pânză uriașă cu numere, ca la un control oftalmologic.

„Fiecare meci reprezintă un nou început, o nouă luptă prin care în venele noastre curge sânge galben-albastru”, a spus crainicul înainte de start.

„Zile în deplasare”, torțe roșii pentru Dinamo

Cei aproximativ 500 de suporteri dinamoviști au făcut și ei spectacol în peluză. O pânză imensă, roșie, purta mesajul: „Zile în deplasare. Seria/nr: FCD 14/05/1948”.

Mai mult, cu 20 de minute înainte de startul partidei, oficialii Petrolului au dat în boxele arenei celebra melodie „Perspektiva”, piesa cu care „câinii” celebrează golurile marcate pe teren propriu.

+50 Foto
Scenografii spectaculoase la meciul Petrolul - Dinamo, din Superligă. Foto: Andrei Crăițoiu (GSP.RO)

Cei 500 de suporteri dinamoviști aflați pe stadion au început imediat să fredoneze versurile, în timp ce „lupii” păreau să le facă un favor, lăsând boxele mai încet pentru ca aceștia să poată cânta.

Jana Čeklanović, o violonistă din Serbia, și-a făcut apariția de câteva ori pe Arena Națională pentru a interpreta „Perspektiva”, piesa adoptată de dinamoviști în ultimii ani, totul fiind însoțit de aplauzele miilor de fani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.