Fostul internațional francez Christian Karembeu (54 de ani) a acordat un interviu pentru Gazeta Sporturilor cu puțin timp înaintea startului meciului caritabil „Legends Charity Game”, transmis de GSP.
Fost jucător la Real Madrid în perioada 1997-2000, Karembeu nu a apucat să fie coechipier cu Gică Hagi, însă l-a elogiat pe „Rege”, considerându-l un „fotbalist unic”.
Karembeu a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai Franței din anii '90. Mijlocașul a câștigat două Ligi ale Campionilor cu Real Madrid, iar alături de naționala Franței, acesta a cucerit Campionatul Mondial din 1998 și Campionatul European din 2000.
GALERIE FOTO. Îl mai recunoști pe Christian Karembeu? Spectacol la „Legends Charity Game”: „Ce făcea Hagi nu poate replica nimeni!”
- Ați jucat împotriva lui Hagi, acum veți fi coechipieri. Ce părere aveți despre acest lucru?
- De asemenea, și cu Balakov și Hristo Stoichkov. Este minunat, despre asta e fotbalul. Aici ne simțim în mediul nostru, suntem ca o familie. Când vorbim de caritate, trebuie să lucrăm împreună, trebuie să încercăm să aducem bucurie în viețile oamenilor care au cu adevărat nevoie. Le mulțumim organizatorilor, dar și fanilor care au venit pe acest stadion minunat al lui Sporting! Suntem bucuroși că ne aflăm aici!
- Ați marcat împotriva României la sfârșitul anilor '90. Ce vă amintiți legat de acea reușită?
- Nu țin minte doar golurile, țin minte și lucrurile legate de istoria României. Avea o echipă foarte puternică, în ciuda problemelor politice din țară. Erau foarte puternici, nu ne-a fost ușor să îi batem, deoarece întreaga țară era alături de națională. Echipa lor era foarte bine pregătită, drept dovadă și ei s-au calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii. Aveau o echipă fantastică.
- Ce fotbalist credeți că are un stil de joc similar cu al dumneavoastră, în zilele noastre?
- Nu știu, chiar nu știu. Cred că sunt mai mulți astfel de jucători, dar nu aș putea să nominalizez pe cineva.
- Dar un jucător similar lui Hagi?
- Imposibil! Hagi a fost unic! Sper să marcheze la acest meci. A fost cu adevărat unic, nu-l putem compara cu niciun jucător. Ce știa el să facă cu mingea nu poate replica nimeni. Un jucător foarte isteț, putea marca și de la distanță. Un fotbalist incredibil!
{{text}}