Noul preşedinte al echipei Gloria Buzău este, începând de marţi seară, managerul general al naţionalei masculine de volei a României, Mihai "Puiu" Marin.
"Mă bucur că oficialii clubului Gloria au avut încredere în calităţile mele. Vin la Buzău cu gândul de a face ceea ce mi-am dorit toată viaţa, şi anume performanţă", a declarat Mihai Marin, cel care l-a înlocuit în funcţie pe Aurel Brebeanu. Acesta a demisionat la finalul sezonului trecut în urma unor neînţelegeri cu antrenorul Ştefan Stoica.
"Puiu" Marin a mai spus că primul lucru pe care îl va face este să stea de vorbă cu reprezentanţii autorităţilor locale, pentru a le cere sprijinul în susţinerea echipei: "Îmi doresc ca relaţiile dintre factorii locali de decizie şi club să fie propice realizării performanţelor. Vreau ca toată lumea să-şi dea mâna pentru binele Gloriei".
Fost voleibalist de performanţă, Mihai Marin (54 de ani) a activat ca director sportiv la multipla campioană de volei a României, Petrom Ploieşti. De asemenea, el este şeful catedrei de volei din cadrul Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti, funcţie din care s-a autosuspendat pe perioada în care va activa la Gloria Buzău.
sursa: News In
{{text}}