Distanța e malignă

Cu o doză de snobism: de ce ne încruntăm atât de tare când vorbim despre Superliga? Despre FCSB, despre națională? Nu vedem că ne separă zgârie-nori de fotbalul care contează cu adevărat?

Începe tabloul principal din Champions League. Afișul nu e senzațional, se strecoară câte un PSV - Royale Union, hai, Man!, Benfica - Qarabag. Dar nu se mai strecoară România, din 2013. Explicațiile reale sunt lungi și plictisitoare.

Comparația cu Champions e tristă, te zdruncină și deznădăjduiește în același timp. Ne uităm ca la o oglindă care ne arată cât de strâmbi și înapoiați suntem. De fapt, cât de rău gândim.

Liga 1 e un Champions League de jucărie

La noi patronul face tactica și schimbările, ei confecționează antrenori-manageri din legende - Xabi, Arteta. Nu au încredere numai în tehnicieni-pensionari, Union Saint-Gilloise atacă Liga Campionilor cu Sebastien Pocognoli, 38 de ani.

Stadioanele sunt pline, colorate, oamenii cântă, nu scuipă, nu amenință jucătorii că „le ia gâtul”, toaletele nu au view direct spre teren.

Și Athletic Bilbao e cu mult inferioară lui Arsenal, ca raportul dintre Petrolul și Dinamo. Ciobotariu e dat afară încercând să nu joace fotbal, doar să distrugă și să ciupească pe contraatac. Ca acum 30 de ani. Ne baricadăm și focu' la ei, să-l facem mândru pe Halagian.

Ignorăm că sportul s-a schimbat, că azi se joacă 1 la 1 pe tot terenul, vezi tactica lui Gian Piero Gasperini, și fotbalul ne ignoră pe noi. Cu resursele ei, concentrate, e drept, pe defensivă, Bilbao are curajul frecvent să se ia la harță cu fotbaliștii mai valoroși ai vicecampioanei Angliei. Știe că a înjunghia spectacolul, a face antijoc nu e o soluție, doar o garanție că à la longue nu progresezi, te tâmpești.

Lui Real nu i-a spus nimeni că generațiile noi sunt slabe?

Fugim ca de ciumă de regula U21: „Cuuuum, să mă obligi să bag ce jucători vrei tu?! N-auzi, domne, că generația 2004 e proastă?!”. Fără să realizăm că tot vina noastră e că nu există fotbaliști tineri și valoroși. Și că o normalitate absentă se operează cu reguli și reforme.

Marți seara, în Champions League au fost titulari 6 jucători de 20 de ani sau mai mici: Yarek Gasiorowski (PSV, 20), Kenan Yildiz (20, Juventus), Huijsen (20), Guler (20), Mastantuono (18, Real), Bergvall (19, Tottenham).

Și-au dat seama de rețetă până să fie obligați să se trateze.

Ne interesează dacă a fost penalty, acolo se termină dezbaterea

Ai noștri o țin din scandal în scandal tot campionatul ca să pună mâna pe banii din cupele europene. Dar în Europa sunt obosiți, pfff! Și facem zeci de emisiuni pe subiect, suntem disperați să amânăm etape, să ne conservăm.

Arsenal cum reușește? Cu o singură modificare în primul „11” între un duel de Premier League și unul de Champions League, separate de 3 zile?

Olaru amenință că se lasă de fotbal dacă evoluează pe un post mai puțin călduț, Szoboszlai e „decar”-fundaș dreapta, Merino mijlocaș central-atacant.

Am rămas în urmă, avem decenii de recuperat. Suntem departe, subdezvoltați, needucați, ignoranți. Și refuzăm să apucăm frânghia de remorcare. Culmea, când informația e la un tap distanță.

Dar e mai simplu să crezi că ai rezolvat cazul numai înjurând arbitrii și pe cine mai prinzi. Fotbalul românesc e cu și despre „Dă-ne, bă, și nouă ceva!”. Pus pe luat, nu pe dat. Să revenim la încruntat.