International   •   Campionate   •   LIVERPOOL

„Trădarea” pentru care Wayne Rooney și-a dat soția afară din casă: „I-am zis să-l dea jos și am încuiat-o”

Articol de Sebastian Culea   —  vineri, 19 septembrie 2025

Intensitatea derby-ului Merseyside e un sentiment pe care Wayne Rooney îl cunoaște prea bine - atât pe teren, cât și în afara lui. E o rivalitate care divizează familii întregi din oraș, inclusiv pe cea a lui Rooney, și care l-a determinat odată să-și încuie soția afară din casă.

David Moyes, antrenorul care i-a oferit lui Rooney debutul în Premier League în 2002, merge pe Anfield sâmbătă după-amiază, unde „albaștrii” speră să strice startul perfect de sezon al lui Liverpool.

Tehnicianul scoțian încă își caută prima victorie pe fortăreața lui Liverpool, aceasta fiind a 23-a sa vizită pe stadion, iar Rooney se va afla probabil în tribune.

Fostul atacant, acum în vârstă de 39 de ani, este suporter al lui Everton din copilărie și a avut două perioade la club – înainte și după cei 13 ani petrecuți la Manchester United – evoluând de șapte ori împotriva „cormoranilor” în tricoul lui Everton.


Rooney provine dintr-o familie de fani ai „caramelelor”; cu toate acestea, soția sa, Coleen, îi susține pe rivalii de moarte. Diferența de afinități a creat probleme pentru cuplu de-a lungul anilor.

Când Liverpool a câștigat al 19-lea titlu sub comanda lui Jurgen Klopp, în 2020, Coleen a ales să sărbătorească agățând steaguri ale lui Liverpool în jurul casei familiei. Gest care nu i-a picat deloc bine fostului atacant de la Everton și United.

A vorbit despre acest episod în podcastul său, „The Wayne Rooney Show”: „Când Liverpool a câștigat Premier League acum câțiva ani, am venit acasă, eram jucător la Derby pe atunci, iar Coleen pusese steaguri cu Liverpool în fața casei.

„Era casa noastră veche, iar în fața ușii de la intrare era un mic balcon, iar steagul era agățat la fereastră. I-am spus să se ducă să-l dea jos.”


„S-a dus sus și trebuia să te cațeri pe fereastră ca să-l dai jos, așa că ea a urcat, iar eu am încuiat-o afară”, a continuat el.

Rooney a dezvăluit ulterior că a lăsat-o pe Coleen să intre înapoi în casă „nu după mult timp”, dar acest episod nu a împiedicat familia ei să facă același lucru cinci ani mai târziu, după ce echipa lui Arne Slot a câștigat al 20-lea titlu.

„Chiar și acum, mama și tatăl lui Coleen au steaguri de campioni la casă”, a adăugat fostul fotbalist.

Campioana en-titre a avut, pe hârtie, un start perfect în apărarea titlului, câștigând toate cele patru meciuri de Premier League de până acum.

Liverpool a pierdut un singur meci acasă împotriva lui Everton în ultimii 25 de ani.

Wayne Rooney: „Îi uram! Toată săptămâna era oribilă”

Rooney nu a făcut niciodată parte din echipa câștigătoare în derby-ul Merseyside, nici pe Anfield, nici pe Goodison Park, și a recunoscut acum că perioada premergătoare marelui meci îi provoca o stare de rău fizic atunci când era implicat în această rivalitate ca jucător.

„Îl uram. Nu am câștigat multe, așa că atunci când câștigi, trebuie să te asiguri că te bucuri. Pregătirea pentru meci, toată săptămâna era oribilă.”

„Când m-am întors a doua oară la Everton, trebuia să mă asigur că am toate televizoarele oprite și că nu era nimic la TV despre meci, despre pregătirea lui, doar ca să încerc să uit de el în acea săptămână. Să intru în meci fără să-mi fac prea multe emoții”, a explicat fostul internațional.

„Este un meci uriaș, iar dacă învingi, nu există sentiment mai plăcut”, spune Wayne Rooney.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.