Eliminaţi la Euro încă din grupe, Baros, Ujfalusi, Fenin şi Kovac au fost implicaţi într-o altercaţie într-un bar din Praga.
Greu de suportat o eliminare la Euro chiar după faza grupelor.
Învinşi de turci în ultimele secunde, într-un meci în care au condus cu 2-0, cehii lui Bruckner s-au întors furioşi acasă. Şi patru dintre ei au cedat nervos în noaptea de luni spre marţi.
Baros, Ujfalusi, Fenin şi Radoslav Kovac s-au aflat într-un bar din Praga în acea noapte, dar distracţia lor s-a încheiat urît. Fenin povesteşte de la ce a pornit totul. “Ne simţeam bine cu nişte prieteni, cînd unul dintre amicii noştri a fost agresat”, a declarat atacantul lui Eintracht Frankfurt cotidianului ceh Blesk, adăugînd: “Am decis imediat să-i sărim în ajutor”.
Conflictul a degenerat. “M-am luat la bătaie cu un individ din acel bar, nu-l puteam lăsa să scape neatins”, a mai spus Fenin.
Nu doar el a fost erou salvator. Dnes, alt jurnal praghez, susţine că şi Kovac s-a implicat în schimbul de pumni. Iar Baros şi Ujfalusi, văzînd că problema se îngroaşă, au uitat de colegi şi s-au făcut nevăzuţi din mijlocul incidentelor. Fuga a fost mai sănătoasă pentru ei
Nou selecţioner doar în iulie!
După demisia lui Bruckner, federaţia cehă (CMFS) va anunţa noul selecţioner la jumătatea lunii iulie. Au rămas doi favoriţi: Petr Rada, fostul secund al lui Bruckner şi antrenor la Teplice, şi Jozef Chovanec, managerul Spartei Praga. CMFS are şi două variante de tehnicieni străini, neamţul Toppmoller, demis de la “naţionala” Georgiei, şi brazilianul Torres, fost selecţioner al Azerbaidjanului.
{{text}}