International   •   Campionate   •   BAYERN MUNCHEN

A refuzat Barcelona și nu regretă decizia: „Sunt foarte mulțumit de alegerea mea”

Luis Diaz și Marc Cucurella în Bayern Munchen - Chelsea 3-1 / Foto: Getty Images

Articol de Alexandru Stanciu   —  sâmbătă, 20 septembrie 2025

Columbianul Luis Diaz (28 de ani) a vorbit despre decizia sa de a alege Bayern Munchen în detrimentul Barcelonei, în perioada de mercato din vară.

Fostul atacant al lui Liverpool s-a transferat în această vară la gigantul bavarez pentru 70 de milioane de euro și a negociat un salariu mai mare decât cel pe care îl primea pe Anfield. A dezvăluit însă că a avut de ales dintre mai multe opțiuni.

Luis Diaz: „Am negociat și cu Barcelona, dar sunt foarte mulțumit de alegerea mea”

Am negociat și cu Barcelona, la fel ca și cu alte câteva cluburi de pe piață. Sunt însă foarte mulțumit de alegerea mea. Am luat o decizie obiectivă în privința viitorului meu și esențial este că m-am alăturat unui club mare. Acum mă voi strădui să dau totul pentru Bayern”, a declarat Luis Diaz, potrivit sport.sk.


De la transferul său în Bundesliga, a jucat deja câteva meciuri în tricoul clubului bavarez. Când a evoluat ultima dată în Liga Campionilor împotriva lui Chelsea, în victoria cu 3-1, a fost încântat de prezența conaționalilor săi în tribunele Allianz Arena.

„Columbienii mă susțin mereu. Am văzut steagurile echipei naționale și, de asemenea, tricoul meu, așa că sunt foarte recunoscător pentru tot sprijinul”, a spus fotbalistul de 28 de ani, care în trecut a evoluat la cluburi precum Liverpool sau FC Porto.

Luis Diaz a debutat pentru Bayern Munchen în Supercupa Germaniei, câștigată de bavarezi contra lui Stuttgart, scor 2-1. Columbianul a marcat atunci golul de 2-0, în minutul 77.

Debutul din Bundesliga a fost de vis pentru Luis Diaz. Fostul jucător al lui Liverpool a marcat un gol și a oferit două pase decisive în victoria cu Leipzig, scor 6-0.


Au urmat apoi alte două goluri marcate de columbian pentru Bayern, câte unul în victoriile cu Augsburg, scor 3-2, și cu Hamburg, scor 5-0.

Clasamentul din Bundesliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.