CFR Cluj va juca împotriva celor de la UTA Arad în noul tricou oficial de joc. Acesta a fost purtat și de zece clujeni, reprezentanți ai unor meserii diferite. Persoanele alese nu au fost modele, ci suporteri ai vicecampioanei.
După o întârziere de două luni, jucătorii CFR-ului vor îmbrăca pentru prima dată noul echipament la meciul de astăzi cu UTA Arad. „Echipamentul este nou-nouț și pregătit pentru duelul cu UTA Arad!”, au transmis oficialii clubului.
Campanie specială de lansare al noului tricou al CFR-ului
În plus, clubul a pregătit și o campanie inedită de promovare. Zece clujeni, fiecare dintr-un alt domeniu profesional, au fost invitați să pozeze în tricoul vișiniu al echipei.
„Când îți susții cu adevărat echipa, nu o faci doar în weekend. Când ții cu adevărat la echipa ta, o faci din inimă, în fiecare zi: și la înfrângeri, dar și la bucurii”, au transmis reprezentanții clubului.
„Să porți culorile clubului nostru nu a fost niciodată o obligație. E o mândrie, o parte din identitatea ta, un sentiment că aparții familiei noastre alb-vișinii, indiferent unde ai fi: la școală, acasă, la lucru sau pe stadionul tău de suflet”, a mai fost mesajul pe care cei de la CFR Cluj l-au postat pe rețelele de socializare.
Să fii cu adevărat CFRist e un angajament de durată, încărcat cu răbdare, pasiune și susținere, dar și cu momente greu de egalat. Bucurii pe care le trăim mereu împreună, alături de voi. Când ești CFRist, ești CFRist mereu. La orice oră, la bine și la greu
mesajul celor de la CFR Cluj
Toți abonații primesc un tricou gratuit!
Fiecare abonat va primi un tricou Nike original, identic cu cel purtat de jucători în acest sezon, începând cu meciul din etapa a 10-a a Superligii, împotriva UTA Arad.
Tricoul va putea fi ridicat din FanShop începând de marți 23 septembrie, cel puțin până în 3 octombrie, în zilele lucrătoare, de la ora 10:00 până la ora 18:00.
Acestea sunt disponibile în toate mărimile de bărbați (S, M, L, XL și XXL), de femei (XS, S, M, L și XL) și de copii (XS, S, M, L și XL).
{{text}}