International   •   Campionate   •   TURCIA

Basaksehir - Alanyaspor 1-1 » Ianis Hagi a fost titular în premieră la noua echipă. Cum s-a descurcat

Ianis Hagi în Basaksehir - Alanyaspor

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 21 septembrie 2025

Istanbul Basaksehir a remizat cu Alanyaspor în etapa 6 a campionatului Turciei, scor 1-1. Ianis Hagi a fost în premieră titular la echipa oaspete, scos în minutul 65.

Pe 13 septembrie, Ianis Hagi a jucat 25 de minute în Konyaspor - Alanyaspor 1-2. Aceea a fost, până astăzi, singura lui apariție la echipa din Alanya.

Ianis Hagi, titular în Basaksehir - Alanyaspor: 65 de minute pe teren

În această seară, la prima lui titularizare la Alanyaspor, Ianis Hagi a primit 65 de minute din partea antrenorului Joao Pereira. S-a arătat la joc, a fost activ, a încercat poarta în câteva rânduri, dar nu și-a putut lăsa amprenta pe tabelă.


Ianis a ieșit la rampă pentru prima dată în minutul 15: a încercat poarta din afara careului mare, cu piciorul drept, și a fost aproape să modifice scorul. Portarul gazdelor, Sengezer, a scăpat mingea printre picioare, apoi s-a repliat înainte ca aceasta să treacă linia porții.

Un sfert de oră mai târziu a venit alt moment în care Hagi junior, sub privirile tatălui, și-a arătat calitatea: era minutul 31 când l-a depășit cu o piruetă pe Ozdemir în bandă, iar „închizătorul” gazdelor nu l-a putut opri decât printr-un fault sancționat cu cartonaș galben.

Ianis s-a arătat adesea între linii pentru a primi balonul și a-l duce mai aproape de poarta adversă, dar cel mai periculos în prima repriză a fost dintr-o situație statică. Era minutul 45+3 când mijlocașul cu numărul 14 a șutat puțin pe lângă poartă din lovitură liberă.

Rămas pe teren și la ieșirea de la cabine, Hagi a continuat cu tupeu și în partea secundă. În minutul 57, a intrat din tușă spre interior și și-a încercat norocul de la mare distanță, aproximativ 35 de metri de poartă. Șutul a prins pământul, dar portarul a fost pe direcția balonului și nu s-a lăsat păcălit.


Două minute mai târziu, situația cea mai periculoasă în care a fost implicat Hagi: aflat în careul mare, mingea a ricoșat cu noroc în direcția lui. Ianis avea culoar spre poartă, dar nu și-a făcut pașii cum trebuie, nu s-a conectat cu balonul cum ar fi vrut și a șutat defectuos, pe lângă poartă.

În minutul 65, Ianis a primit cartonașul galben, după ce a lovit un adversar cu degetele în zona gâtului, în momentul unui duel pentru balon. La doar câteva secunde distanță, pe tabelă i-a apărut numărul: schimbare, cu românul părăsind terenul vizibil nemulțumit, probabil și de cartonaș și de ratarea de mai devreme.

Eldor Shomurodov a deschis scorul pentru gazde în minutul 29, dar oaspeții au avut puterea să egaleze la reluare, prin Uchenna Ogundu, care a înscris în '52. Alanyaspor are acum 9 puncte și ocupă locul 7, Basaksehir are 6 puncte, dar un meci în minus față de adversara de astăzi.

FINAL » Basaksehir - Alanyaspor 1-1

  • Au marcat: Shomurodov '29 / Ogundu '51

  • Click AICI pentru statistici

  • În tribune s-a aflat și tatăl lui Ianis, Gică Hagi, care a scris istorie la Istanbul pentru Galatasaray.

Basaksehir - Alanyaspor, echipe de start:

BASAKSEHIR (4-1-4-1): Sengezer - Ebosele, Ba, Opoku, Operi - Ozdemir - Sari, Crespo, Kemen, Brnic - Shomurodov

Antrenor: Nuri Sahin

ALANYASPOR (3-4-2-1): Taskiran - Bruno Viana, Lima, Aliti - Keskin, Makouta, Maestro, Ruan - Kaya, Hagi - Ogundu

Antrenor: Joao Pereira

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.