Comitetul Olimpic Naţional Italian (CONI) a renunţat la ancheta privind cicliştii străini ce au evoluat pe sol italian şi au fost implicaţi în afacerea Puerto, acuzînd sistemul judiciar spaniol de lipsă de cooperare
"Este clar că nu putem avea grijă de problemele cu dopajul, atîta timp cît ne sînt puse piedici şi ne sînt ascunse informaţii în privinţa cicliştilor dinafara Italiei", a spus o sursă din cadrul forului naţional din Peninsulă.
În ianuarie, procurorul însărcinat de CONI cu lămurirea afacerii Puerto, Ettore Torri, şi-a exprimat dorinţa de a-i chema la audieri pe ciclişti ca Alejandro Valverde şi Alberto Contador. De atunci, Contador a cîştigat Turul Italiei. Agenţia a sperat ca prin investigaţiile făcute să primească garanţii din partea federaţiilor exterioare Italiei că rutierii care vor participa în competiţiile organizate în Cizmă sînt curaţi.
"Nicio organizaţie internaţională sau naţională nu a obiectat faţă de Contador", a explicat sursa. Informaţiile clarifică faptul că Alejandro Valverde şi ceilalţi rutieri implicaţi în Operacion Puerto pot participa liberi la competiţiile din Italia, fără a fi în pericol de a fi anchetaţi sau reţinuţi în legătura cu implicarea în scandalul din 2006 ce priveşte practicile necurate ale infamului doctor Fuentes.
Ştirea vine la trei zile după judecătorii spanioli l-au achitat pe Eugenio Bermudez, secretarul general al Federaţiei Spaniole de Ciclism, în procesul pe care membrii fostei echipe Liberty Seguros i l-au intentat pentru defăimare, după ce informaţiile din cazul Puerto au atins rutieri declaraţi nevinovaţi de justiţie. Printre numele implicate în proces s-au aflat şi foştii rutieri: Isidro Nozal, Joseba Beloki sau Allan Davis.
Judecătorii spanioli l-au absolvit de orice vină şi pe Rafael Blanco, directorul general al Curţii Superioare pentru Sport, care fusese acuzat de fostul director sportiv de la Liberty, Manolo Saiz, de "falsificare de documente şi dezvăluire de secrete" din dosarul trimis către Uniunea Ciclistă Internaţională.
{{text}}