International   •   Campionate   •   BALONUL DE AUR

Neymar protestează, după decernarea „Balonului de Aur”: „El pe 5? O glumă proastă”

Raphinha la gala „Balonului de Aur” / foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  marți, 23 septembrie 2025

Niciun brazilian nu s-a clasat în top 3 la Balonul de Aur 2025, iar Neymar (33 de ani) a reacționat dur. Ousmane Dembele (28 de ani), fotbalistul lui PSG, a fost desemnat cel mai bun jucător din lume, în fața lui Yamine Lamal (18 ani) și a coechipierului său Vitinha (25 de ani).

Raphinha a fost cel mai bine clasat brazilian, pe locul 5, în spatele lui Mo Salah. Și de această dată au existat voci care nu au fost de acord, iar Neymar a fost foarte clar în reacția lui, după gala care a avut loc luni seara la Théâtre du Châtelet din Paris.

Neymar, reacție dură după ce Dembele a câștigat „Balonul de Aur”

„Raphinha pe locul cinci e o glumă proastă”, a comentat brazilianul, într-o postare pe Instagram a creatorului de conținut brazilian Eduardo Semblano, cunoscut sub numele de Fui Clear. Acesta a publicat o fotografie cu top 10 al Balonului de Aur, vizibil nemulțumit de rezultate.


„S-au întrecut pe ei înșiși. Când e așa, mai bine i-l dau lui Messi din nou. Raphinha pe 5! Vitinha pe 3 și Salah pe 4? Și Dembélé câștigă. Duceți-vă la naiba!”, a scris Eduardo Semblano, citat de abola.pt.

+20 Foto
Gala Balonului de Aur 2025 / foto Imago Images

Nu este pentru prima dată când brazilianul sare în apărarea unui conațional după gală. După premierea de anul trecut, Neymar a făcut campanie pentru un alt compatriot, Vinicius Jr, care a terminat pe locul doi, în spatele lui Rodri.

Dembelea primit premiul din mâinile brazilianului Ronaldinho, dar simpatia lui a fost egală pentru toți: Raphinha a primit cel puțin consolarea unei îmbrățișări și a unei scurte conversații cu starul, la fel ca Lamine Yamal, care a primit trofeul Kopa, pentru cel mai bun jucător U21 al sezonului 2024-2025


Dembele a câștigat Balonul de Aur, după ce a reușit cel mai bun sezon al carierei sale. A înregistrat 53 de meciuri, 35 de goluri și 16 pase decisive în stagiunea 2024-2025. A reușit să câștige, pe plan european, Liga Campionilor și Supercupa. În Franța, PSG a cucerit titlul, Cupa și Supercupa.

TOP 10 Balonul de Aur 2025

  1. Ousmane Dembele

  2. Lamine Yamal

  3. Vitinha

  4. Mohamed Salah

  5. Raphinha

  6. Hakimi

  7. Kylian Mbappe

  8. Cole Palmer

  9. Gianluigi Donnarumma

  10. Nuno Mendes

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.