Fotbal   •   Liga 1   •   LA FEMININ

„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 i-a furat inima antrenoarei-patroană din România

+50 Foto
Cătălina Nițu este antrenor de fotbal. Foto: Instagram

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  marţi, 23 septembrie 2025

Cătălina Andreea Nițu (27 de ani) este antrenoarea echipei de juniori de la FC New Champions, club pe care îl și finanțează.

Pasionată de fotbal și dedicată formării noilor generații de sportivi, Cătălina a fost invitata emisiunii La Feminin, acolo unde a vorbit despre ce echipă simpatizează.

„Încă de când eram mică îmi plăcea foarte mult să joc fotbal, doar că nu aveam unde. Bine, nici acum nu este foarte dezvoltat, dar suntem puțin mai sus decât atunci. Așa că, atunci când am venit în București, am decis să mă înscriu la un club de fotbal. Am jucat o perioadă, dar nefiind atât de dezvoltat, a trebuit să mă retrag și să încep pe partea asta de antrenorat. Bine, nu știam dacă îmi doresc asta sau nu, așa că am zis să încerc și să vedem cum merge treaba.

Am încercat, am antrenat fete prima dată, mi-a plăcut, și apoi mi s-a oferit și oportunitatea să antrenez băieți în același timp. Am văzut că îmi place mai mult să relaționez cu băieții și am decis să merg pe partea asta. Am fost la un alt club, am antrenat acolo și așa am ajuns unde sunt astăzi”, a explicat Cătălina Nițu.


+50 Foto
Cătălina Nițu este antrenor de fotbal. Foto: Instagram

„Prima dată am fost pe stadionul FCSB, dar după aia am fost uluită de atmosfera de la Rapid”

„Prima dată am fost la stadion să văd FCSB. Am rămas foarte, foarte surprinsă. Stadionul era plin. De aceea am decis să și mergem și mi s-a părut wow. Am zis: Mamă, trebuie să ajung și eu aici! Ca jucătoare, mă gândeam atunci. Dar da, am fost plăcut surprinsă. Și de când m-am mutat la București, am tot mers. La toate meciurile mergeam că îmi plăcea să le urmăresc. Apoi, am mers împreună cu prietenii mei la Rapid, tot așa, să vedem un meci, și când am văzut atmosfera mi-am zis: "Mamă, e ceva incredibil aici!".

Și după am tot continuat să merg la meciurile Rapidului, dar ți-am zis, nu doar la ale Rapidului. Eu mă duc la toate meciurile, că îmi place să văd, chiar dacă de la unele ai ce să înveți, iar de la altele nu. Dar îmi place să merg pe stadion și să urmăresc.


Cristian Săpunaru mi se părea că are tot ceea ce îi trebuie unui jucător, începând de la atitudine până la comportamentul cu ceilalți jucători. Acum, țin în continuare cu Rapid, doar că nu prea mai am timp să ajung la meciuri. Câteodată meciurile pică vinerea și eu am antrenamente și nu pot să ajung, mi-ar fi imposibil”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.