Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, a reacționat, după ce Alex Mitriță (30) s-a retras de la echipa națională a României.
Gigi Becali este de părere că Alex Mitriță este cel mai bun fotbalist român și vede decizia acestuia de a se retrage drept un act de demnitate. Spune că ar fi procedat la fel dacă ar fi fost în locul fotbalistului.
Gigi Becali, după retragerea lui Alex Mitriță de la națională: „Ce sa facă, să vină pe avioane ore în șir și să nu joace?”
„Mitriță este un jucător valoros. Spuneau unii că nu știu ce a făcut. Dacă eram eu, așa făceam, bravo lui că are demnitate! Este cel mai valoros! Mă chemi tocmai din China, stau cu familia liniștit, mă chemi pe mine să stau pe bancă?!
Lasa-mă, mă, în pace, stau liniștit cu familia mea. Ce sa facă, să vină pe avioane ore în șir? Foarte bine a făcut! Totul în lumea asta e numai pe bani. Că e și o anumită demnitate, că joc la echipa națională, e altceva, dar totul e pe bani.
Dacă câștig bani în China, stau eu în China. Sau mă duc la națională tot pentru bani, că mă vede lumea și îmi dă salariu mai mare”, a spus Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Alex Mitriță adunase 26 de meciuri și 4 goluri în tricoul echipei naționale. Acesta este într-o formă foarte bună în China, la Zhejiang, pentru care a reușit 8 goluri și 4 pase decisive în 11 meciuri.
Nu am avut o discuție înainte, ce discuție să am? Eu anunțasem lotul, el era trecut pe listă. Eu acum am aflat de decizia lui. Înțeleg însă că a informat Federația înainte. A vrut să renunțe, a renunțat. Repet, s-a gândit că a luat o decizie în favoarea carierei și familiei lui. Mie chiar îmi pare rău că a decis așa, dar să nu regrete.
- Mircea Lucescu, selecționerul României
{{text}}