Dinamo are doar două meciuri în 10 etape în care Zeljko Kopic a efectuat toate schimbările. Este prima într-un clasament al celor mai puține modificări efectuate de un antrenor din Liga 1 în startul sezonului. Totuși, Dinamo a propus 6 titulari care nu s-au schimbat în primele 10 runde!
Dinamo este pe podium după 10 etape, la egalitate de puncte, 19, cu FC Botoșani (2), cu Rapid (3) și cu FC Argeș (5). Vineri seară, de la ora 21:00, va juca un meci tare, un derby al orgoliilor, cu Universitatea Craiova, pe stadionul "Ion Oblemenco".
După meciul cu Farul (1-1), luni, președintele "câinilor", Andrei Nicolescu, era mirat de faptul că antrenorul Zeljko Kopic n-a efectuat toate schimbările la partida cu constănțenii.
Nu îmi dau seama, am făcut 3 schimbări, aveam 5, nu-mi dau seama cum a fost dinamica jocului, a simțit mult mai bine jucătorii în teren, dacă aveam nevoie de 5 schimbări sau nu, dar, din păcate, nu au adus plus
Andrei Nicolescu, președinte Dinamo
Dinamo - prima la cei mai mulți titulari din fiecare etapă și la cele mai puține schimbări efectuate
Așa cum a arătat GSP.ro încă de ieri, nu este ceva nou în privința lui Zeljko Kopic. Mai mult, de aproape doi ani de când este antrenorul lui Dinamo, croatul a mai avut multe meciuri în care n-a făcut toate schimbările. Nu are o bancă de rezerve ofertantă - de fapt, n-a avut niciodată în mandatul său! -, care să-i permită mereu să facă toate cele 5 modificări permise de regulament.
Într-un clasament al primelor 10 runde din Superliga, Dinamo este lider absolut în rândul echipelor ce n-au făcut toate schimbările pe durata unui meci. Doar în două partide a apelat antrenorul la toate schimbările, cu Metaloglobus (1-0) și cu UTA (1-1). Atât.
Dinamo a adunat un număr de 13 modificări pe care nu le-a făcut în această primă treime a sezonului regulat. Și s-au strâns 8 partide fără toate schimbările.
Pe de altă parte, "haita" mai este prima din campionat la un capitol, care denotă coeziunea pe care Zeljko Kopic o dorește la echipa lui: 6 titulari au fost aceeași în primele 10 runde.
7debutanți a adunat Dinamo în prima parte a campionatului
13fotbaliști străini a folosit Zeljko Kopic în startul sezonului, din totalul celor 23 de jucători utilizați
Liderul Universitatea Craiova a efectuat toate schimbările, FCSB a „ratat" una
Într-un clasament al schimbărilor efectuate de antrenori, Dinamo este pe primul loc. Iată cum arată Top 5:
Echipă | Schimbări minus | Meciuri fără toate schimbările |
1. Dinamo | 13 | 8 |
2. Oțelul | 9 | 5 |
3. Farul | 9 | 5 |
4. UTA | 8 | 6 |
5. Csikszereda | 7 | 5 |
În privința liderului clasamentului, Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, care beneficiază de un lot numeros și în care s-au investit 4,4 milioane de euro doar în această vară, a făcut toate schimbările permise de regulament. La fel și CFR Cluj, o echipă schimbată din temelii în acest sezon.
FCSB a "ratat" o singură schimbare, în timp ce la Rapid, Costel Gâlcă a adunat trei meciuri în care n-a făcut toate modificările, 4 schimbări pe minus.
Zeljko Kopic a început primele 10 etape cu 6 titulari sută la sută
Menționam că Dinamo este prima din Liga 1 și în clasamentul privind cei mai mulți titulari folosiți etapă de etapă în acest start de sezon. Șase la număr, care au fost indiferent de rezultate.
Este vorba despre Raul Opruț (fundaș stânga), Kennedy Boateng (stoper), Eddy Gnahore (mijlocaș central), Cătălin Cîrjan (mijlocaș central), Danny Armstrong (extremă) și Alexandru Musi (extremă).
Această „ordine” va fi stricată în proxima etapă, în Bănie, întrucât Gnahore va fi absent din cauza cumulului de cartonașe, după avertismentul primit la ultima fază a partidei cu Farul (1-1).
{{text}}