UTA Arad, ocupanta locului 7 la startul acestui sezon de Superliga, a primit, miercuri după-amiază, o suspendare din partea FIFA pentru neplata salariilor în cazul foștilor angajați. Astfel, clubul are interdicție la transferuri pentru următoarele trei perioade de mercato.
Riscul de a primi această suspendare din partea FIFA exista încă de acum câteva zile, iar miercuri a venit confirmarea că formația arădeană nu a scăpat și că nu va mai putea efectua transferuri până în 2027.
Astfel, în acest caz, UTA va mai putea face transferuri doar ale jucătorilor liberi de contract.
UTA a primit interdicție la transferuri
„Lista interdicțiilor de înregistrare FIFA este o resursă esențială pentru comunitatea fotbalistică, prezentând cluburile din întreaga lume care se confruntă în prezent cu interdicții de înregistrare impuse de FIFA. Această listă include cluburi cărora le este interzis temporar să înregistreze noi jucători din cauza diferitelor încălcări, cum ar fi dispute financiare sau nerespectarea reglementărilor.
Fiind un instrument indispensabil pentru Asociațiile Membre, confederații, cluburi, jucători și agenți, lista interdicțiilor de înregistrare FIFA contribuie la asigurarea transparenței și respectării regulilor în cadrul sportului, permițând părților interesate să fie informate despre cluburile care nu sunt eligibile să legitimeze noi jucători pe durata interdicției”, se arată pe site-ul FIFA, unde apare interdicția primită de UTA Arad pentru o perioadă de TREI ferestre de mercato.
foto: fifa.comDacă în toată această perioadă, UTA va plăti datoriile, interdicția se va anula după ce FIFA va confirma acest lucru.
Perioade în care UTA nu va putea face transferuri:
iarnă, sezon 2025-2026
vară, sezon 2026-2027
iarnă, sezon 2026-2027
Chiar în ziua în care a aflat de interdicția de transferuri, UTA a anunțat revenirea lui Marko Stolnik (29 de ani), jucător rămas liber de contract în vara acestui an, după plecarea de la AEL Limassol.
Interdicția de la FIFA, din cauza străinilor care au depus memorii pentru neplata salariilor
În urmă cu aproximativ două săptămâni, GSP.ro anunța în exclusivitate că a izbucnit un scandal colectiv la UTA, după ce un grup „de peste 10 jucători străini” a depus memorii la FIFA.
FIFPro, sindicatul internațional al fotbaliștilor, i-a informat pe cei de la AFAN, omologii din România, că peste 10 dintre jucătorii care au litigii financiare cu UTA au reclamat la forul mondial.
Sub protecția anonimatului, jucătorii plecați în această vară de la arădeni au discutat cu FIFPro pe această temă și au dezvăluit că „nu am primit nicio plată de la club în 2025, adică în ultimele 5 luni de contract”. Altul spunea că „ultimul salariu l-am încasat în octombrie 2024”.
UTA a intrat în concordat preventiv, ultimul pas înaintea insolvenței
La jumătatea lunii august, UTA a intrat în concordat preventiv, ultimul pas înainte de insolvență.
La ce se referă concordatul preventiv? Este, practic, ultimul pas spre intrarea în insolvență. Datoriile nu sunt tăiate precum în cazul procedurii de insolvență, însă sunt reeșalonate. În aceeași situație se află și Petrolul Ploiești.
„UTA a intrat în concordat preventiv. Este un pas înainte de insolvență. Încearcă să reeșaloneze niște datorii într-o perioadă. Am fost sunat chiar săptămâna asta de FIFPro pentru a fi întrebat ce se întâmplă la UTA, pentru că sunt multe procese la FIFA. Sunt nouă procese la FIFA și alte câteva în România”, a declarat Emilian Hulubei, la Liga DigiSport, în urmă cu mai bine de o lună.
{{text}}