Sporturi   •   Handbal   •   ROMÂNIA

Așteaptă răspunsul lui până mâine! FRH a ofertat primul antrenor pentru a-l înlocui pe Florentin Pera

Florentin Pera / Foto: Imago Images

Articol de Costi Prună, Alexandru Stanciu   —  joi, 25 septembrie 2025

Federația Română de Handbal are un prim candidat pentru postul de selecționer ai echipei naționale de handbal feminin, după demisia înaintată de Florentin Pera (45 de ani), joi, 25 septembrie.

Potrivit surselor GSP, Bogdan Burcea (53 de ani), secundul lui Pera, care și-a înaintat demisia cu două ore înaintea antrenorului principal, a primit o propunere pentru a reveni la lot în calitate de selecționer.

Bogdan Burcea, primul candidat al FRH pentru postul de selecționer al echipei naționale de handbal feminin

Cu mai puțin de două luni înainte de începerea Campionatului Mondial de Handbal feminin, naționala României a rămas fără selecționer.


Florentin Pera și-a înaintat demisia pe data de 25 septembrie, la fel ca și secundul său, Bogdan Burcea.

Bogdan Burcea

Totuși, prima variantă a Federației Române de Handbal este chiar Bogdan Burcea. Antrenorul este așteptat să dea un răspuns final până în după-amiaza zilei de vineri, 26 septembrie.

În cazul unui refuz al lui Bogdan Burcea, FRH are alte 6 variante pentru postul de selecționer:


  • Bent Dahl, fost antrenor la Râmnicu Vâlcea

  • Herbert Muller, actual antrenor la Thuringer

  • Adi Vasile, fost selecționer al României și actual antrenor la CSM București

  • Ovidiu Mihăilă, antrenor la SCM Craiova și selecționer al reprezentativei de tineret

  • Cuplul Andrei Popescu și Raul Fotonea, de la CSM Slatina

  • Costică Buceschi, fost selecționer la naționala Turciei, actualmente liber de contract

Un antrenor va fi ales până la sfârșitul Campionatului Mondial, iar contractul se va negocia până la Jocurile Olimpice din 2028.

Rămasă fără selecționer, echipa națională de handbal feminin a României urmează să dispute meciuri oficiale în cadrul EHF EURO Cup 2025 în luna octombrie. De asemenea, debutul la Campionatul Mondial va avea loc în noiembrie.

Pera și Burcea erau la „cârma” primei reprezentative din anul 2022, iar demisia celor doi a venit la mai puțin de o săptămână de când naționala a pierdut cele două meciuri amicale împotriva Franței, scoruri 27-32 și 24-30.

După demisia de la echipa națională a României, Pera va rămâne antrenor la echipa lui de club, SCM Râmnicu Vâlcea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.