Dorin Goian (44 de ani), dublul campion cu FCSB, a analizat victoria echipei roș-albastre cu Go Ahead Eagles, scor 1-0, la GSP Live Special.
Fostul fundaș central, semifinalist în Cupa UEFA în tricoul roș-albastru, a remarcat atitudinea de luptă a elevilor lui Charalambous și Pintilii. Și a subliniat diferența față de Superliga, unde FCSB se chinuie, cu doar 7 puncte acumulate în 10 etape.
Dorin Goian speră ca jucătorii de la campioanei să aibă aceeași atitudine și în Liga 1, declarând că își dorește ca fosta lui echipă să termine în primele două la finalul sezonului, pentru a juca din nou în cupele europene sezonul viitor.
De asemenea, în cadrul intervenției la GSP Live Special, Dorin Goian a lăudat-o pe Go Ahead Eagles și i-a urat lui Miculescu să continue să marcheze în Europa. După golul de joi seară, extrema de la FCSB a ajuns la 9 reușite în cupele europene pentru roș-albaștrii, egalându-l chiar pe Goian la acest capitol.
VIDEO. Dorin Goian: „FCSB a avut o atitudine total diferită față de ce am văzut în campionat. Mi se pare mare diferența”
„Să mai dea încă pe atâtea Miculescu. FCSB a avut o atitudine total diferită față de ce am văzut în campionat. Mi se pare mare diferența de atitudine ca echipă, luată per ansamblu, dar și din punct de vedere individual. E bine că au această motivație în cupele europene. Ne bucură faptul că învingem, că aducem puncte pentru coeficientul României.
Eu îmi doresc să aibă aceeași atitudine și în campionat, mai ales ținând cont de faptul că suntem departe. Și sezonul trecut începusem mai prost campionatul, obiectivul a fost calificarea în gupe, dar după ce ne-am calificat, echipa a arătat cu totul altfel. Acum, chiar și după această calificare, echipa scârțâie în campionat și nu joacă ce trebuie.
Eu îmi doresc foarte mult să se focuseze la fel și în campionat. Au nevoie să acumuleze puncte. Avem nevoie să termine în prima parte a campionatului. Momentan, FCSB e singura echipă din România care ne poate reprezenta în cupele europene la un nivel foarte bun, să facă meciuri bune și să adune puncte.
Abordarea în campionat e diferită, FCSB atacă mult mai mult și e clar că lasă spații mai mari pe defensivă. În cupele europene, abordarea e alta, adversarii sunt mai puternici. Mie mi-a plăcut Go Ahead Eagles, o echipă care a pus presiune continuă, care și-a creat ocazii, care a jucat. Nu aș fi zis”, a declarat Dorin Goian, la GSP Live Special.
Victoria e cu atât mai importantă cu cât a venit în fața unei echipe bune, care chiar a jucat fotbal și ne-a supus unei presiuni constante.
- Dorin Goian, fost fundaș FCSB
Mihai Popescu înseamnă ceva important pentru FCSB, în opinia mea. Mie îmi place. A prins și echipa națională, e în circuit. Defensiv, a făcut un meci foarte bun.
- Dorin Goian, fost fundaș FCSB
152 de meciuriare Dorin Goian la FCSB
Dorin Goian: „Când pleci cu victorie în campania din grupa de Europa League, e clar că așteptările cresc. Vezi că se poate”
Întrebat ce așteptări are de la FCSB în continuare în Europa League, Goian a declarat: „Cei de la FCSB vor face puncte și au șanse să meargă mai departe, să ajungă în primăvară. Concentrarea lor a fost mereu mai mare în Europa League. Acasă vom avea stadionul plin la fiecare meci. Contează foarte mult aportul suporterilor.
Faptul că am început cu 3 puncte în deplasare e un avantaj. Când pleci cu victorie în campania din grupa de Europa League, e clar că așteptările cresc. Vezi că se poate. De ce să nu reușim să ne calificăm din nou?”
Dorin Goian, în vremea când juca la FCSB/ foto: Arhivă GSP
{{text}}