GSP special   •   Stiri extrasport   •   IMOBILIARE

Cristi Borcea, afacere de milioane de euro » A luat-o pe urmele nașului Gigi Becali

Cristi Borcea

Articol de Maria Olteanu   —  vineri, 26 septembrie 2025

Cristi Borcea (55 de ani), fostul acționar de la Dinamo, este pe cale să scoată bani frumoși din vânzarea de terenuri, după ce s-a inspirat, probabil, de la afacerile făcute de fostul lui naș, Gigi Becali.

Borcea, împreună cu familia lui, a semnat cu dezvoltatorul imobiliar One United Properties un antecontract care vizează vânzarea unui teren situat pe malul lacului Tei din București, unde pot fi construite 600 de apartamente premium.

Elena Borcea și soții Daniel și Violeta Călin, adică mama, sora și cumnatul fostului patron al grupării din Ștefan cel Mare, demaraseră încă din anul 2018 demersurile de avizare a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru un teren de circa 2,6 hectare, parte din fosta bază sportivă și de agrement Tei-Toboc, potrivit profit.ro.

În anul 2020, în timpul mandatului Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, planul familiei Borcea a fost respins. Ulterior, după ce Nicușor Dan a preluat Primăria, astfel de planuri nu s-au mai avizat.


Cristi Borcea voia să construiască un complex rezidențial de lux acolo

Acum, acest teren, cu o suprafață de 25.073 metri pătrați, situat pe strada Petricani 5A, este aproape de a fi vândut către dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu

Valoarea tranzacției este estimată la aproximativ 11,6 milioane de euro, dintre care 0,9 milioane de euro au fost achitate până la 30 iunie 2025. Totodată, One United a oferit drept garanție un apartament din complexul One Verdi Park, evaluat la 900.000 de euro.

Diferența de 10,7 milioane de euro ar urma să fie plătită după semnarea ultimelor acte, data estimativă fiind aprilie 2027.


One United Properties intenționează ca pe respectivul teren să construiască o zonă rezidențială. În trecut, familia Borcea avea de gând ca acolo să edifice un cartier rezidențial cu 5 blocuri, a câte 14 etaje fiecare, ceea ce ar fi însemnat peste 600 de apartamente premium.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.