International   •   Campionate   •   LA LIGA

UMILINȚĂ în Atletico - Real Madrid, derby fenomenal cu 7 goluri! Oaspeții, primul eșec din acest sezon

+12 Foto
Atletico Madrid - Real Madrid. FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  sâmbătă, 27 septembrie 2025

Atletico Madrid a învins-o în derby pe Real, scor 5-2, în etapa 7 din La Liga. A fost o partidă plină de evenimente, iar elevii lui Xabi Alonso au suferit primul eșec din acest sezon.

Gazdele au început ca din tun partida. Giuliano Simeone i-a centrat perfect lui Le Normand, iar acesta a înscris cu o lovitură de cap (14).

Real a întors scorul într-un interval de 11 minute. Mai întâi, Arda Guler l-a servit perfect pe Kylian Mbappe, care a finalizat fără emoții în fața lui Oblak.

Iar Arda Guler l-a „executat” pe sloven în minutul 37. Oaspeții au revenit, însă reușita lui Lenglet (44) a fost anulată din cauza unui henț în momentul execuției.


+12 Foto
Atletico Madrid - Real Madrid. FOTO: Imago Images

A urmat dezastrul pentru Real Madrid

S-a revanșat Sorloth în prelungirile primei reprize, care a restabilit egalitatea. Real Madrid s-a prăbușit în repriza a doua. În minutul 50, Atletico a obținut o lovitură de la 11 metri.

Arda Guler a respins mingea cu mâna în careu, l-a atins pe Nico Gonzalez peste față, iar „centralul” a acordat penalty, transformat fără emoții de Julian Alvarez.


Golul 4 a venit în minutul 64. Același Alvarez a marcat superb din lovitură liberă. Atacantul a ajuns la 5 goluri marcate în ultimele 2 meciuri! Iar Griezmann a stabilit în prelungiri scorul final, 5-2 pentru Atletico, formație care urcă pe locul 4 în La Liga, cu 12 puncte după 7 etape.

De cealaltă parte, Real Madrid rămâne lider, cel puțin până la meciul Barcelonei cu Sociedad, cu 18 puncte. Este primul eșec stagional pentru Real. 

FINAL » Atletico Madrid - Real Madrid 5-2

Echipe de start la Atletico Madrid - Real Madrid

Atletico Madrid (4-4-2): Oblak - M. Llorente, Le Normand, Lenglet, Hancko - Simeone, Barrios, Koke, N. Gonzalez - Sorloth, Alvarez

Rezerve: Musso, Baena, Galan, Gallagher, Griezmann, Kostis, C. Martin, Molina, Pubill, Raspadori, Ruggeri, Seidu

Antrenor: Diego Simeone

Real Madrid (4-4-2): Courtois - Carvajal, Militao, Huijsen, Carreras - Guler, Valverde, Tchouameni, Vinicius - Bellingham, Mbappe

Rezerve: Mestre, Lunin, Alaba, R. Asencio, Camavinga, Ceballos, B. Diaz, Endrick, F. Garcia, G. Garcia, Mastantuono, Rodrygo

Antrenor: Xabi Alonso

Stadion: Metropolitano

Arbitru: Javier Alberola Reyes

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.