International   •   EURO 2012   •   DORINEL MUNTEANU ANTICIPEAZĂ UN DUEL GERMANO-SPANIOL DE FOC

Ţine cu nemţii

Articol de Justin Gafiuc   —  sâmbătă, 28 iunie 2008

Fostul internaţional spune că va pătimi pentru Ballack, dar admite că ibericii au o echipă ingenioasă, care va pune mari probleme adversarului.

Dorinel Munteanu a urmărit atent acest turneu final, chiar şi după ieşirea “tricolorilor”. În pri­vin­ţa finalei de mîine, e tranşant. Fostul jucător de la FC Köln (1995-’99) şi Wolfsburg (1999-2003) nu-şi ascunde simpatia pentru nemţi, dar avertizează asupra peri­co­lului spaniol.



– Dorinel, ce aşteptări ai de la o finală Germania - Spania?

– Cred că va fi un meci frumos, în care se vor confrunta două stiluri diferite: pragmatismul şi deter­mi­na­rea nemţilor împotriva in­ven­ti­vi­tăţii şi entuziasmului ibericilor. Ger­mania va avea însă viaţă grea, fi­ind­că spaniolii vin cu o formaţie ingenioasă, au posesie şi progresie excepţionale ale balonului, iar în linia mediană sînt mulţi jucători capabili să dea pasa decisivă.



“Germania m-a dezamăgit cu turcii”

– Au făcut şi o nouă de­monstraţie de forţă în se­mi­fi­nale, 3-0 cu Rusia, după 4-1 în gru­pă!

– Victorie fără drept de apel! Rusia a fost o echipă fricoasă, care a cedat net. Spania joacă în per­ma­nenţă perpendicular pe poartă, dar vor avea probleme la fazele fixe, fiindcă n-au fotbalişti de talie. În schimb, mă aşteptam la mai mult de la Germania cu Turcia.



– De ce?

– Anticipam o formaţie în creş­te­re de potenţial după eliminarea Por­tugaliei, dar m-a dezamăgit cum a evoluat în semifinale. I-a sal­vat Lahm, care greşise foarte mult de-a lungul partidei, însă şi-a spă­lat toate păcatele prin acel gol de­ci­siv din final.



“Spaniolii au ceva de demonstrat”

– Va conta mult faptul că Spania e în faţa primului trofeu după 44 de ani, iar nemţii sînt obişnuiţi ai finalelor?

– La un asemenea nivel se uită ce a fost înainte! Totul se decide într-un singur meci şi, spre a te con­centra, nu mai e loc să te gîn­deşti la lucruri mărunte. Contează doar pre­zentul, iar spaniolii vor căuta cu si­guranţă să demonstreze acum că au nu numai un campionat intern extraordinar, ci şi o “naţională” dem­­nă să domine Europa. Eu voi ţine însă cu Germania, cum am fă­cut-o de la începutul competiţiei, şi sper ca trupa lui Low să şi cîştige.

“Spaniolii au un joc de posesie, vertical. Încîntă. Vor avea însă de suferit din cauza taliei inferioare nemţilor”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.