Ion Jianu, omul bun, omul-interviu

A plecat discret, cum a și trăit. Fără zgomot, fără cuvinte mari, așa cum pleacă doar oamenii care nu au avut nevoie de lumina reflectoarelor ca să strălucească.

Nea Nelu Jianu nu a fost doar un ziarist, ci un povestitor al Craiovei, un om care a adunat mii de istorii, mii de pagini, mii de interviuri. A fost omul care a scris fotbalul craiovean, pe bune, cu dragoste și cu răbdare.

Pentru generații întregi de suporteri ai „Campioanei unei mari iubiri”, textele lui nu erau simple articole: erau povești care te apropiau de Oblemenco, de Stroe, de Crișan, de Boldici, de eroii Craiovei Maxima și de toți cei care au purtat tricoul alb-albastru.

Instituția de la Gazeta de Sud

La „Gazeta de Sud” a fost instituție. A lucrat acolo toată viața, iar înainte de fiecare meci al Craiovei avea interviuri cu toată lumea: cu antrenorii și jucătorii Craiovei, dar și cu adversarii. Nimeni nu știa să scoată povești din oameni cum știa nea Ion.

Și nu doar din vedete: el știa să asculte și să facă dintr-un secund sau dintr-un preparator fizic un personaj interesant.

Îi plăcea să spună: „Fotbalul e al oamenilor, nu doar al scorurilor”. Țin minte că o dată l-a sunat pe Pinalti Ștefan, înainte de un Ceahlăul – U Craiova, 2-2, era Rednic antrenor, iar întrebările erau mai mari decât răspunsurile monosilabice ale șefului de sub Pietricica.

Dar Nea Nelu a publicat interviul și a rămas celebră întrebarea: Va fi un meci de 1X2? Iar răspunsul lui Pinalti: “Cred și sper!”.

Mii de interviuri, mii de povești care astăzi, fără el, par și mai prețioase. A fost cu adevărat „omul-interviu” al fotbalului craiovean.

Într-o vreme când nu existau rețele sociale, el era puntea dintre suporteri și echipă, vocea care aducea în ziar emoția din vestiar, poveștile din cantonament, gândurile dinaintea meciurilor.

A scris istoria Craiovei și a pus-o între coperte

Ion Jianu a scris o bibliotecă fotbalistică, din care amintesc: Patimile lui Crişan (2004), Constantin Oţet, antrenorul unei echipe de legendă, Craiova Maxima (2006), Fenomenul Universitatea ’91 (2008), Oblemenco, meciul cu viaţa (2009), Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima (2004; reed. 2012), Corneliu Andrei Stroe, legenda unei… legende, Craiova Maxima (2015) și coautor al volumului aniversar „Monografia echipei de fotbal Universitatea / 70 de ani în arena fotbalului românesc și european, 1948-2018”, ediție bilingvă română-engleză, lansată cu fast la „Aula Mihai I” a Universității din Bănie.

Îmi amintesc că pe 11 iunie m-a sunat și mi-a spus cu bucurie că îmi trimite cartea despre Boldici. I-a făcut lui “Burtă” o surpriză, o carte-interviu, fix în ziua în care fostul portar al Maximei împlinea 68 de ani.

Niciodată nu era doar un gest protocolar; era modul lui de a împărtăși pasiunea, de a păstra legături. Era omul care se bucura să facă bucurii mici, fără să ceară nimic în schimb.

Să nu uitați un om bun!

Nea Nelu a fost om bun de tot. Nu era omul conflictelor, nu ridica tonul, nu căuta să iasă în față. Era genul de ziarist care te cucerea prin calm, prin modestie și prin felul în care te asculta. Într-o meserie în care adesea primează graba și egoul, el a ales să facă jurnalism cu inimă.

Craiova a pierdut sâmbătă mai mult decât un jurnalist: a pierdut un cronicar al sufletului ei alb-albastru.

A fost omul care a păstrat vie flacăra Craiovei Maxima și a știut să scrie despre ea cu respect, cu tandrețe chiar, nu cu senzațional.

Pentru mine, colaborarea cu el a fost o școală de omenie. Într-o vreme în care cuvintele sunt adesea aruncate în grabă, el le alegea cu grijă și le punea în pagină ca pe niște comori.

Astăzi rămân mii de texte, cărțile lui și memoria unei cariere dedicate unui singur oraș, unei singure echipe, unei iubiri: Craiova.

A plecat discret, dar lasă în urmă o moștenire uriașă.

Drum lin, nea Nelule!

Poveștile tale rămân și vor fi citite mai departe de toți cei care iubesc fotbalul și istoria Craiovei. Pentru că fotbalul trece, scorurile se uită, dar oamenii buni care scriu despre el rămân.