Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL - RAPID

Alex Dobre, aclamat de galeria Rapidului, după victoria cu Petrolul

+18 Foto
Alex Dobre, la finalul meciului Petrolul - Rapid 0-1 / Foto: Cristi Preda GSP

Articol de Cezar Titor, Carmen Dumitru   —  sâmbătă, 27 septembrie 2025

Alex Dobre, căpitanul lui Rapid, a „făcut pace” cu suporterii la finalul meciului câștigat de giuleșteni în deplasare cu Petrolul, scor 1-0.

Jucătorul intrase în conflict cu unii dintre fanii din Giulești în etapa trecută, la finalul meciului pierdut de Rapid, 0-1 cu Hermannstadt.

Alex Dobre a făcut pace cu galeria Rapidului după victoria cu Petrolul


Imediat după ultimul fluier din „Primvs Derby”, ploieștenii au dat tonul scandărilor rasiste, apoi și-au apostrofat, din nou, propriii jucători.

De cealaltă parte, suporterii giuleșteni, în număr de 700 deplasați pe „Ilie Oană”, au ripostat: „Serie B, Serie B”. Apoi, i-au scandat numele fundașului vișiniu Pașcanu, autorul golului, după care l-au chemat pe Dobre la salut.

Alex Dobre nu a fost inclus în „primul 11” de către Constantin Gâlcă, însă a fost introdus pe teren în minutul 69, în locul lui Jakub Hromada. Jucătorul a venit în fața fanilor, care l-au aplaudat și, împreună, au înjurat iarăși Steaua. „Ole, ole, mulțumim Rapidule” și „Ăsta-i Rapidul din Giulești, iubește-l și ai să înnebunești” au fost ultimele scandări ale giuleștenilor.

Clasamentul din Superliga


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.