Chelsea a pierdut meciul susținut pe teren propriu, împotriva lui Brighton, cu 3-1.
Enzo Fernandez a deschis scorul pe Stamford Bridge (24) și Chelsea era în grafic la pauză. A venit însă eliminarea lui Chalobah (53) și albaștrii s-au prăbușit efectiv.
Welbeck, „dublă” (77, 90+10), și De Kuyper (90+2) au semnat a doua înfrângere consecutivă a londonezilor în campionat, iar managerul Enzo Maresca a trebuit să dea socoteală la final.
Enzo Maresca: „Au fost în vestiar ca întotdeauna”
Potrivit jurnaliștilor BBC, cinci dintre șefii clubului - co-directorii sportivi Paul Winstanley și Laurence Stewart, șefii de recrutare Sam Jewell și Joe Shields și co-proprietarul Behdad Eghbali - au intrat în vestiar după înfrângerea suferită cu Brighton.
Maresca susține însă că ceea ce s-a întâmplat este normal. „Au fost în vestiar ca întotdeauna. Avem un birou în vestiar unde, după fiecare meci, stăm și vorbim despre meci. Nu a fost nimic diferit”, a explicat tehnicianul italian.
Chelsea a bifat 8 puncte în 6 meciuri în Premier League
Chiar dacă patronul Todd Boehly i-a fixat drept obiectiv să încheie sezonul pe un loc de Liga Campionilor, cert este că echipa lui Maresca e departe de evoluțiile care i-au permis să câștige Conference League și apoi Campionatul Mondial al Cluburilor.
În Premier League a bifat doar opt puncte în șase meciuri și are două înfrângeri consecutive, iar în Liga Campionilor a debutat cu un 1-3 în fața lui Bayern. Maresca știe cu siguranță că presiunea crește în mod natural.
Alan Shearer: „Știi că ești sub presiune când pierzi meciuri. Iar ei au pierdut două”
Fostul internațional englez Alan Shearer, unul dintre experții emisiunii „Meciul zilei”, de la BBC, a declarat: „Cred că, în calitate de manager al lui Chelsea, odată ce accepți această poziție, știi că ești sub presiune dacă pierzi meciuri - iar ei au pierdut două.
Asta e regula conducerii, cred, dar mai ales când ești la Chelsea. Nu poți pierde meciuri, iar ei au pierdut acum două, cred că Maresca înțelege situația”.
{{text}}