International   •   Stranieri   •   PSV

Dennis Man, reacție războinică după prima contribuție decisivă în tricoul lui PSV: „Am făcut o treabă grozavă”

Dennis Man / Foto: Imago Images

Articol de Alexandru Stanciu   —  duminică, 28 septembrie 2025

Dennis Man (27 de ani) a reacționat după prima contribuție la gol în tricoul lui PSV Eindhoven. Internaționalul român a fost introdus pe parcursul reprizei secunde în meciul cu Excelsior și a pasat decisiv la golul victoriei, marcat de Ismael Saibari. Campioana en-titre din Eredivisie s-a impus în deplasare cu 2-1 și a egalat temporar liderul Feyenoord, care n-a jucat încă în etapa 7 din campionatul Olandei.

Introdus pe teren în minutul 70 în locul lui Paul Wanner, Dennis Man a pasat decisiv doar două minute mai târziu, iar PSV a obținut a cincea victorie din campionat.

Dennis Man, după prima contribuție la gol în tricoul lui PSV: „Toată lumea vrea să ne învingă”

La finalul meciului, Dennis Man a acordat un interviu pentru canalul oficial de YouTube al celor de la PSV.


Sunt fericit. Cred că a fost un meci greu, dar în final am făcut o treabă grozavă şi am luat toate punctele. De fiecare dată când joci în deplasare e un meci greu. Toată lumea vrea să ne învingă. Suntem fericiţi că am obţinut victoria”, a declarat internaționalul român.

Pentru PSV urmează meciul din etapa a doua a grupei Ligii Campionilor, în deplasare cu Bayer Leverkusen.

Până la cele 22 de minute cu Excelsior, Man contase doar 10 minute în precedentele 3 partide ale noii sale echipe: rezervă nefolosită cu NEC Nijmegen (3-5) și cu Ajax (2-2) plus finalul partidei din Champions League din grupă cu Union Saint Gilloise (1-3), pe teren propriu. În rest, „tricolorul” are câte o repriză întreagă cu Groningen (4-2) și cu Telstar (0-2).

Întotdeauna jucătorii au nevoie de timp pentru a adaptare la un nou club. Știu asta din propria experiență. Când vii din Serie A, obișnuit cu un anumit fel de a te antrena și de a juca în fotbalul italian, își trebuie o perioadă pentru a te acomoda la un alt stil.



- Peter Bosz, antrenor PSV


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.