International   •   Campionate   •   RETRAGERE

Fostul adversar al FCSB se retrage din cauza problemelor cardiace » Atacantul renunță la fotbal la 36 de ani

Bas Dost (dreapta), într-un meci din UEFA Champions League împotriva Manchester City. FOTO: Imago

Articol de Cosmin Nistor   —  duminică, 28 septembrie 2025

Fostul internațional olandez Bas Dost și-a anunțat retragerea din activitate la vârsta de 36 de ani, după ce a suferit un stop cardiac pe teren, în octombrie 2023.

Atacantul a descris perioada de recuperare ca fiind „năucitoare” și a vorbit despre „o lovitură dură”, după ce inflamația de la inimă a revenit aproape în totalitate.

Incidentul care i-a schimbat cariera lui Dost s-a produs în timpul unui meci din Eredivisie dintre NEC Nijmegen și AZ Alkmaar. Fotbalistul s-a prăbușit pe gazon și a avut nevoie de resuscitare. Ulterior, a fost diagnosticat cu miocardită, o inflamație a mușchiului cardiac.

Prognosticul inițial era că inflamația va dispărea după șase luni. Eram convins că voi putea juca din nou sezonul următor. Dar în martie, scanarea a arătat rezultate dramatice. Inflamația revenise aproape în forță. A fost o palmă peste față pentru mine



- a declarat Dost pentru AD.nl.


Bas Dost, carieră prolifică în Europa

Bas Dost a fost unul dintre cei mai eficienți atacanți olandezi ai generației sale. Acesta a strâns 220 de goluri și 46 de pase decisive în 385 de meciuri oficiale printre care:

  • 74 de goluri în Eredivisie (cel mai bun marcator în sezonul comeptițional 2011/12- 32 de goluri)

  • 48 de goluri în Bundesliga

  • 76 de goluri în prima ligă din Portugalia (cel mai bun marcator în sezonul comeptițional 2016/17 - 34 de goluri)

  • 20 de goluri în prima ligă din Belgia

  • 4 goluri în Europa League

  • 4 goluri în Champions League

1gol a marcat Bas Dost pentru naționala Olandei în cele 18 selecții.


În sezonul competițional 2017-18, Bas Dost a întâlnit FCSB în play-off-ul din UEFA Champions League cu Sporting Lisabona. Atacantul a fost integralist în turul de la Lisabona (0-0), iar în returul de pe Arena Națională a intrat în minutul 59, marcând golul de 1-4 în minutul 75.

Palmares bogat pentru Bas Dost

Pe parcursul carierei, atacantul olandez a strâns numeroase trofee cu echipele la care a evoluat:

  • 1 Cupă a Germaniei (2014/15, cu Wolfsburg)

  • 1 Supercupă a Germaniei (2015/16, cu Wolfsburg)

  • 1 Cupă a Portugaliei (2019, cu Sporting Lisabona)

  • 2 Cupe ale Ligii Portugaliei (2017/18 și 2018/19, cu Sporting Lisabona)

  • 2 titluri de campion al Belgiei (2020/21 și 2021/22, cu Club Brugge)

  • 1 Supercupă a Belgiei (2021, cu Club Brugge)

De-a lungul carierei, Bas Dost a evoluat pentru Emmen, Heracles Almelo, Heerenveen, Wolfsburg, Sporting Lisabona, Eintracht Frankfurt, Club Brugge, Utrecht și NEC Nijmegen.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.