Fotbal   •   Liga 1   •   GAZ METAN MEDIAŞ

Gaz ofensiv

Articol de Cosmin Prişcă   —  sâmbătă, 28 iunie 2008

Antrenorul Cristi Pustai a anunţat că Mediaşul va miza pe atac în partidele din Liga 1, ţintind un loc între primele 10.

Mediaşul nu se teme de Liga 1.



Cu opt sezoane în urmă, în 2000 - 2001, Gaz Metan a retrogradat de pe ulti­ma poziţie şi n-a mai izbutit să revi­nă. Acum, antrenorul Cristi Pus­tai anunţă un alt scenariu.



- Domnule Pustai, va face Gazul faţă impactului cu Liga 1?

- De ce nu? Jucătorii pe care-i am la dispoziţie au valoare de prima Ligă. Nu sînt cu nimic mai prejos decît alţii şi au demontrat-o deja. Ne propunem să jucăm, şi în prima ligă, ca şi în sezonul prece­dent: ofensiv, ţintind cele trei punc­te. Ne-am creat deja o mentalitate de învin­gători.



- Vreţi să încheiaţi în primele 10. Nu e prea mult?

- Şi anul trecut, cînd am anun­ţat că vrem promovarea, s-a consi­de­rat la fel, că e mult. În viaţă tre­buie să-ţi propui obiective îndrăz­neţe ca să reuşeşti. Dovadă că anul trecut am strîns o serie de recorduri pentru Gaz Metan: 8 victorii conse­cu­tive în deplasare, cel mai mare număr de goluri marcate, 77, ca şi FC Argeş şi un retur fără nici un punct cedat pe teren propriu.



- Aţi pierdut cu Braşovul (0-2), apoi aţi cîştigat la Bistriţa, cu 2-1. Cît a contat aportul jucă­torilor noi în ultima confruntare?

- Şi cu Braşovul s-a jucat. Pen­tru o primă partidă, am arătat un plus în joc şi la ocazii. Cu Bistriţa, Falemi a arătat că e un jucător cu experienţă, un profesionist. Rafael e deja acceptat de colegi şi s-a integrat rapid, dovadă şi meciul bun făcut cu Gloria. Pe Voicu îl ştiam de anul trecut, de la Vîlcea. Legat de jucătorii aflaţi în probe, urmează să mă pronunţ.



- V-aţi programat exact aceleaşi cantonamente ca şi anul trecut. Plus meciul cu Braşovul. Şi anul trecut aţi început cu ei. De ce?

- S-a muncit bine în sezonul trecut, care a fost unul reuşit. Anul acesta vrem să facem la fel, cu un parcurs similar în pregătiri: un prim stagiu la Sovata, al doilea în Aus­tria, săptămîna viitoare. Cu Bra­şo­vul, s-ar putea să fie o coincidenţă.

“Bine că s-a rezolvat”

Fostul jucător al Pandurilor, Mircea Voicu (foto), s-a arătat încîntat că va juca la Mediaş. “Este o echipă bună. Gazul a meritat să promoveze în faţa noastră. Voi încerca să-mi fac treaba cît mai bine şi mă bucur că transferul meu s-a rezolvat”, a spus jucătorul, care anul trecut a evoluat la CSM Rm. Vîlcea, rivala Mediaşului în bătălia pentru locul 2. Transferul său a fost perfectat în Elveţia, după o întîlnire Cindrea - Condescu.



Optimişti

Brazilienii din lotul Mediaşului, fundaşul Rafael dos Santos şi mijlocaşul Eric de Oliveira, sînt optimişti în ceea ce priveşte şansele Mediaşului în Liga 1. “Echipa are calitate, un lot puternic şi cred că putem face faţă în prima ligă”, a comentat Rafael. “Sînt sigur că vom face treabă bună. Eu zic că putem termina chiar în primele zece în clasament”, a completat, încrezător, Eric.



Sovata ca şi Copacabana

Fundaşul brazilian Rafael Dos San­tos vrea să se integreze rapid în lo­tul Mediaşului. “Mi-am luat la So­vata un dicţionar şi m-am pus pe învăţat româneşte. Oricum, la Sovata mă simt ca la Copacabana. La ce căldură e aici, numai plaja lip­seşte”, s-a amuzat jucătorul, aflat în canto­nament cu echipa, la Sovata.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.