Nu au trecut decât trei luni de când s-a transferat la Napoli, dar impactul cu fotbalul italian și, mai ales, cu campioana Napoli scoate la iveală primul conflict de interese. O confruntare a două caractere puternice și a doi lideri, Antonio Conte și Kevin de Bruyne, care nu încap în același vestiar și, deocamdată, nici nu par să vorbească aceeași limbă în teren.
Că nu mai e la prima tinerețe, nici favoritul managerului, cum s-a întâmplat un deceniu la Manchester City, a priceput starul belgian de la primul derby jucat în Serie A. Guardiola nu se va plia niciodată pe profilul de antrenor și pe temperamentul lui Conte, așa cum, cu atât mai puțin, De Bruyne are șanse infime ca să-i ia prim-planul la Napoli, deposedându-l pe italian de statutul de lider.
Câștigător de scudetti - cinci la număr - cu trei echipe, Antonio a avut o și mai mare problemă cu președintele clubului, o altă persoană charismatică și care nu acceptă să-i fie uzurpat tronul de șef. Toată lumea știe că a fost gata-gata să repete povestea de la Juventus și Inter, când și-a luat tălpășița dacă nu i-a mai convenit să suporte postura de vioara a doua și să plece în vară. A fost nevoie ca De Laurentiis lase de la el și să-și calce pe orgoliu pentru a continua colaborarea.
De Bruyne nu îl costă pe De Laurentiis decât salariul, numai că acesta e mai mare decât al lui Antonio Conte!
Producătorul de filme a acceptat regia tehnicianuului și i-a fortificat lotul, cheltuind 200 de milioane de euro, sumă în care am inclus și eventualul transfer definitiv al lui Hojlund, backupul vremelnic al lui Lukaku. Capul de afiș din mercato a fost Kevin de Bruyne, mijlocașul pe care Pep l-a aruncat, consiferându-l uzat (la 34 de ani) pentru standardele „cetățenilor”. Mai ales că a venit și la „parametru zero”, primind însă cel mai mare salariu de la Napoli, chiar și peste cel plătit lui Antonio după majorare!
Lui Conte nu i-a venit să creadă că a pus mâna pe un asemenea chilipir, după ce trăise aceeași senzație la transferul lui McTominay, devenit cel mai bun jucător din Serie A chiar din primul sezon. Marketingul a lucrat, lansând în grabă conceptul „The Fab Four”, cu De Bruyne adăugat trioului McTominay, Lobotka, Anguissa. Iar revista Guerin Sportivo a scris despre „Cei Trei Muschetari”, Athos, Porthos și Aramis, cu D'Artagnan-ul slovac în coadă.
Toate bune și frumoase până la primul pas greșit. Eșecul de la revenirea în Champions League, culmea coincidenței!, a venit fix pe Etihad, locul în care De Bruyne a scris istorie un deceniu și a plecat drept cel mai bun pasator decisiv al campionatului. La 0-0, căpitanul Di Lorenzo și-a lăsat echipa la greu, iar Conte l-a sacrificat pe belgian după doar 26 de minute.
De Bruyne a tolerat decizia la Manchester, dar ieri a răbufnit
Atunci, Kevin i-a înghițit mutarea tactică „obligată”. Nu a comentat, nu a schițat vreun gest că ar fi fost deranjat. Însă l-a ținut minte. Mai ales că italianul îl scosese și cu Cagliari, în minutul 81, când, la 0-0, a decis că pentru a forța victoria are nevoie de o extremă, altfel un obiect misterios, Noa Lang! În prelungiri, l-a salvat Anguissa și nimeni n-a mai putut spune nimic. Conte l-a schimbat apoi și cu Fiorentina, dar a făcut-o la 3-0, pentru a-l menaja înaintea deplasării la Manchester.
Și cum sună proverbul italienilor, nu e doi fără trei, Conte l-a mai retras o dată pe banca de rezerve pe belgian. Duminică seară, în primul său derby din Serie A, roșcatul mijlocaș n-a mai putut masca uimirea pentru decizia lui Antonio de a-l scoate pe la mijlocul reprizei - a fost prima schimbare a oaspeților pe San Siro - ca să-l introducă pe Elmas.
Nu l-a mai iertat pe antrenor, cu care nu a dat mâna la ieșire, arătând vizibil deranjat de strategia campionului de pe bancă. Numai că de data asta ulciorul s-a spart în drumul spre apă și asalturile sterile ale lui Napoli l-au făcut pe Allegri să declare, cu o fină ironie, că a fost prilejul perfect pentru un reușit antrenament defensiv.
Degeaba a aruncat Conte toate atuurile ofensive în iarbă, pe tabela de marcaj a rămas doar penaltyul transformat cu sânge rece de Kevin. Deși Milan a jucat aproape o repriză întreagă în zece oameni. De Bruyne a jucat rolul lui Kevin din „Singur acasă”, într-un infern cu peste 70.000 de fani ostili. Ori al unui troian - cal sau virus -, care a dat peste cap un mecanism care mergea ceas.
Cum îl afectează pe McTominay schimbarea sistemului!
De ce spun asta? Pentru că Antonio Conte a trebuit să-l mute pe McTominay mai în stânga în cvartetul din fața lui Lobotka (sistemul trecând în 4-1-4-1) ca să-i facă loc belgianului. Rezultatul? Scoțianul care marca 12 goluri în primul sezon în Italia nu a reușit acum, după cinci etape, decât unul, la debutul cu Sassuolo. De-atunci au trecut șapte ore de joc pe sec! Nici aseară n-a fost McT devastator la șut, la mingile aeriene și la aportul ofensiv în general. sfârșind prin a fi schimbat și el, odată cu De Bruyne. Elocvent!
Kevin de Bruyne și Antonio Conte / Foto: ImagoReacția lui Conte, care s-a simțit lezat în orgoliu, declarând că speră ca „De Bruyne să fie nedumerit de rezultat, nu de schimbare, pentru că altfel a greșit persoana!”, nu face decât să-i arate belgianului cine e șeful. Există însă și cealaltă față a monedei. Kevin are trei goluri, toate în deplasare, dar să remarcăm și că 100% au venit din faze fixe: două penaltyuri și o lovitură liberă.
Deși orice jucător are nevoie de adaptare, când schimbă campionatul, stilul de viață, cultura etc., KDB n-a livrat ceea ce Conte aștepta de la el. Adică să facă diferența în acel „Fab Four”, mai ales într-un crash test. Pentru că nici Beatles-ii nu ar fi sunat la fel de fabulos dacă unul dintre ei cânta fals sau în surdină, ori bătea toba degeaba!
{{text}}