Fotbal   •   Liga 1   •   U Cluj - CFR Cluj

Ca Robben în vremurile de glorie! Gol de excepție după o fază de Playstation în derby-ul U Cluj - CFR

Lorenzo Biliboc // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 29 septembrie 2025

Lorenzo Biliboc (18 ani, aripă dreaptă) a fost din nou unul dintre cei mai buni oameni de la CFR Cluj, luni seara, în derby-ul orașului Cluj-Napoca, contra celor de la Universitatea, în ultima partidă a rundei cu numărul 11 din Superliga. Acesta a marcat al patrulea gol al serii, pentru 2-2, în minutul 58, după o fază de Playstation.

Lorenzo Biliboc, fotbalist de bandă, născut în Italia din părinți români, a semnat în această vară cu CFR Cluj. Pentru el, golul de luni seara a fost al doilea consecutiv reușit în tricoul „feroviarilor”, în două etape, după cel din runda precedentă, când a restabilit egalitatea în disputa cu UTA Arad, încheiată cu scorul de 1-1.

Luni, contra rivalei din oraș, a ieșit din nou la rampă și a reușit primul gol al reprizei a doua, readucându-și echipa în joc și restabilind egalitatea pe tabela de marcaj.

VIDEO cu faza » Așa a marcat Biliboc golul de 2-2 în U Cluj - CFR Cluj


  • Sursă video: Prima Sport 1

La scorul de 2-1 pentru formația gazdă, după ce CFR Cluj a deschis scorul, dar a fost „întoarsă” în doar trei minute, Biliboc a marcat un gol superb, de la distanță, fără vreo speranță pentru Gertmonas.

Camora a executat o lovitură de la margine, clujenii au legat nu mai puțin de șapte pase consecutive, balonul a ajuns în cele din urmă la Emerllahu, care l-a servit perfect pe Biliboc, acesta trimițând necruțățor în poartă din marginea careului mare, după o fază de Playstation, în ciuda opoziției lui Chipciu, care a încercat până în ultimul moment să îl blocheze.


În minutul 76, Andrea Mandorlini l-a înlocuit pe Biliboc cu Viktor Kun.

  • În actualului sezon competițional, Biliboc are 7 prezențe în Superliga și una în Conference League;

  • Două goluri în două etape a reușit acesta, cu UTA și luni seara, cu U Cluj

Pentru noi nu e un rezultat bun, am venit să câștigăm. S-a terminat 2-2, dar ne doream victoria, numai asta. Nu putem să ne gândim la egal. Trbeuie să mergem să jucăm la victorie. Am greșit și noi un pic, ne-am retras. Și noi am avut momentele noastre bune, la final cred că nu mai aveam energie să mergem înainte.



Nu am un idol, dar la Juventus m-a impresionat Yildiz, ne-am antrenat la juniori, apoi s-a dus la echipa mare. E foarte frumos să îl văd la echipa mare. Știam că sunt monitorizat de staff-ul echipei de tineret. O să aleg naționala României, mama și tata sunt din România, nu pot decât să aleg România.



- Lorenzo Biliboc

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.