Rapid și Dinamo sunt cluburile din Superliga care au media cea mai mică de vârstă a titularilor folosiți în competiția internă în acest sezon. Giuleștenii au 26 de ani, urmați de echipa alb-roșie, având primul „11” cu 260 de zile mai matur. Giuleștenii sunt pe locul al 371-lea în lume, formația lui Zeljko Kopic, pe #546, exact la jumătatea clasamentului.
CIES Football Observatory a publicat astăzi o analiză realizată pe cluburile din 69 de divizii naționale din întreaga lume (aproape 1.100), având drept criteriu vârsta medie a jucătorilor din formulele de început aliniate în actualul sezon în competiția internă.
Fără a include echipele B, cea mai mică valoare totală a fost înregistrată de trupa letonă FK Metta (20,96 ani), iar cea mai mare de echipa saudită Khaleej FC (31,62 ani).
Liderul la zi, Universitatea Craiova, are al treilea cel mai tânăr prim 11 din Superliga și este pe locul al 557-lea în lume
Unde se află cele 16 cluburi din Superligă? Cea mai scăzută medie a vârstei pentru titularii trecuți pe foaia de joc în 2025-2026 o are Rapid, cu exact 26 de ani. Pe locul secund, se găsește Dinamo, cu 26,71.
Clasamentul mediilor de vârstă ale titularilor folosiți de echipele din Superliga în acest sezon și defalcarea pe categorii de vârstă / Foto: CIES Football ObservatoryDacă echipa de lângă Podul Grant este pe a 371-a poziție în lume, rivala bucureșteană este plasată cu 175 de locuri mai jos, conform CIES. Cealaltă echipă patronată de Dan Șucu, Genoa, este în urma lui Rapid cu 60 de poziții (26,23 ani, a șaptea în Serie A)
Podiumul celor mai tinere formații din Superligă este completat de liderul la zi, Universitatea Craiova. Oltenii lui Mirel Rădoi au media 26,81 ani, locul al 557-lea în lume.
21,3la sută este cel mai ridicat procentaj al titularilor U21 din Superligă folosiți de Dinamo (lider în România), ultima fiind Oțelul cu 9,1%. Cei mai bătrâni jucători din primul 11 (peste 30 de ani) îi are în acest sezon Metașoglobus cu 45,9%, iar cei mai puțini se găsesc la Rapid (10%)
Media Universității Cluj, 29,5 ani, cea mai mare din Superligă
La o distanță însemnată se găsesc FC Botoșani, CFR Cluj și FCSB, cu 27,35, 27,4 și, respectiv 27,43 ani, aflate pe locurile cu numărul 680, 696 și 702 în analiza elvețienilor.
La polul opus al mediei de vârstă se găsesc Universitatea Cluj, cu 29,5 ani (locul al 1.031-lea), Metaloglobus (29,03 ani, locul al 984-lea), Csikszereda (28,72, locul al 938-lea) și Petrolul (28,56, locul al 922-lea), cu doar două poziții sub campioana Germaniei, Bayern.
Studiul statisticienilor de la Institutul din Neuchatel prezintă procentajul minutelor pe categorii de vârstă (≤21, 22-25, 26-29, ≥30).
Napoli este echipa din Top 5 Europa participantă în Liga Campionilor cu cea mai mare pondere a jucătorilor de 30 de ani sau peste (46,8%, și până la 84,5% pentru cei cu vârsta peste 26 de ani), înaintea lui Bayern München (36,0% și, respectiv, 70,3%).
30,63de ani este media de vârstă a echipei de start folosite în acest sezon în campionatul Greciei de PAOK. Doar 12 cluburi din cele 69 de campionate ale lumii analizate de CIES au primul 11 mai bătrân decât al lui Răzvan Lucescu
PAOK-ul lui Răzvan Lucescu este al 13-lea din coada lumii!
Aceste proporții sunt mult mai mici pentru deținătoarea trofeului Ligii Campionilor, Paris Saint Germain: 3,0% și 23,4%.
În cele mai valoroase 5 ligi europene, următoarele echipe au aliniat, până acum, cele mai tinere echipe de start: Chelsea (Premier League, 24,36 ani), Barcelona (La Liga, 25,22, înaintea lui Real Madrid, 25,67), Strasbourg (Ligue 1, 21,45, a doua cea mai mică valoare la general, înaintea lui PSG, 24,09), Eintracht Frankfurt (Bundesliga, 24,48) și Parma (Serie A, 24,26 ani).
1.018este locul ocupat de Interul lui Cristi Chivu în topul CIES al mediei de vârstă a titularior trimiși în teren în acest campionat din Serie A, cu 29,35 ani. Doar campioana Napoli are echipă de start mai matură, cu 29,56 ani
{{text}}