UTA va putea înregimenta din nou jucători după ce FIFA a ridicat interdicția de a transfera până în 2027, primită în urmă cu o săptămână. Din informațiile Gazetei, clubul din Arad a achitat datoria către Ravy Tsouka (30 de ani), legitimat pentru un sezon, în valoare de 40.000 de euro, echivalentul a cinci salarii restante.
Fundașul congolez cu cetățenie franceză a refuzat, în primăvara anului trecut, să se mai antreneze, fiind neplătit, motiv pentru care a fost scos din echipă de către Mircea Rednic, fostul tehnician al „Bătrânei Doamne”.
Chiar și așa, UTA nu a scăpat de griji. Nu mai puțin de nouă jucători care au activat sezonul trecut și au părăsit formația au acționat la forul suprem al fotbalului pentru recuperarea remunerațiilor.
UTA a scăpat de interdicția la transferuri
Imediat după aplicarea restricției de a transfera pentru următoarele trei perioade de mercato, UTA a anunțat două noi mutări, cele ale stoperului croat Marko Stolnik (29 de ani), care a mai evoluat la Arad în stagiunea 2023-2024, respectiv închizătorul Richard Odada (24 de ani), kenyan cu pașaport sârbesc.
Ca urmare a achitării datoriilor, cei doi vor fi la dispoziția lui Adrian Mihalcea pentru partida din runda a 12-a din Superliga, programată luni, la 20:30, cu FC Botoșani, în deplasare.
Formația de pe locul 7 va evita așadar o situație asemănătoare cu cea din stagiunea precedentă, când nu i-a putut utiliza pe Harrison, Dussaut și Danciu în meciul cu Farul, din ianuarie, fiindcă interdicția la transferuri nu a fost ridicată la timp de FIFA.
La jumătatea lunii august, UTA a intrat în concordat preventiv, ultimul pas înainte de insolvență, ce presupune reeșalonarea datoriilor.
CFR Cluj și, mai nou, FC Botoșani au primit și ele același embargo din partea forului cu sediul la Zurich
Problemele abia încep. Alți 9 jucători își cer drepturile
UTA se pregătește de tot ce e mai rău. În urmă cu trei săptămâni, GSP.ro a scris în exclusivitate despre valul de memorii depuse la FIFA de foștii jucători străini de la FIFA.
Sub protecția anonimatului, jucătorii plecați în această vară de la arădeni au discutat cu FIFPro pe această temă și au dezvăluit că nu au fost plătiți în ultimele cinci luni de contract, în timp ce alții s-au plâns că nu au mai fost remunerați din octombrie 2024.
Printre aceștia, s-ar afla Ghezali, Vuletich, Joao Pedro și Mabea.
Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar care a contribuit la ieșirea lui Dinamo din insolvență, gestionează problemele financiare ale clubului. Compania lui s-a mai implicat până acum la CFR Cluj, ASA Târgu Mureș și Gaz Metan Mediaș.
{{text}}