Liga 1

“Nu mă şantajaţi!”

Articol de Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ameninţat de conducere cu excluderea din lot, Coman cere o întrevedere cu şefii clubului.

Cazul Coman e mai inflamat o dată cu apropierea turneului din Elveţia. Echipa va pleca marţi la Anzere pentru două săp­tă­mîni de pregătire, iar Copos aver­ti­za­se, cu trimitere la portarul “na­ţio­nalei”: “Vor merge în can­to­na­ment doar cei care au contracte cu clubul!”. Coman mai are un an de angajament şi acţionarii se tem că l-ar putea pier­de gratis vara viitoare, de aceea îl pre­sează să semneze acum prelun­girea.

Goalkeeperul cere o întîlnire decisivă: “Vreau ca luni să discut des­chis cu conducerea. Sîn­tem bărbaţi, trebuie să stabilim clar ce urmează. Eu nu pot fi şantajat, asta e clar! , am ajuns la un ni­vel prea înalt ca să mai pot fi şan­tajat în vreun fel sau altul!”. Reac­ţia fotbalistului a venit ca urmare a ameninţării de a-şi con­tinua pre­gătirea la “satelitul” Rapid II de săp­­tămîna viitoare.

Copos îi dăduse ultimatum lui Coman în Gazeta de lunea trecută: “Altă ofertă nu-i mai facem, are timp pînă săptămîna viitoare să semneze! I-am propus un milion şi ceva de euro pe patru ani”. Portarul spune că e pregătit inclusiv să se antreneze sub comanda lui Marian Rada: “Da, merg la echipa a doua, dacă asta se decide! În ultima vreme nu au existat nego­cieri între mine şi conducere, iar ofer­ta iniţială, făcută imediat după fina­lul campionatului precedent, nu a fost de 250.000 de euro anual, aşa cum s-a tot vorbit!”.

Susţinut de suporteri

În conflict cu conducerea, Coman a rămas favoritul tribunelor. Lideri ai galeriei au luat legătura, zilele trecute, cu Fathi Taher şi cu George Copos, pentru a-i convinge pe cei doi să-i ofere portarului un contract pe care să-l accepte. Pe rapidisti.ro, suporterii au respins variantele luate în calcul de conducere pentru înlocuirea lui Coman, spanionul Pardo şi portughezul Costinha. Pe primul, alb-vişiniii l-au ratat deja, întrucît el negocia aseară cu La Coruna. “Ne pare rău, dar Urko nu mai putea aştepta oferta Rapidului! Interesul lor a fost onorant”, a fost explicaţia agentului lui Pardo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.